În urmă cu 15 ani, F. O. din municpiul Oradea a fost diagnosticată cu insuficienţă renală cronică, boală care necestita periodic dializă. În urma multiplelor investigaţii medicale la care a fost supusă orădeanca, în mai multe oraşe ale ţării, medicii nu au reuşit să stabilească motivul pentru care rinichiul său a încetat să mai funcţioneze şi, după cum mărturiseşte aceasta, "pur şi simplu doctorii mi-au spus că s-a uscat".

Au urmat 6 ani de teroare, timp în care a fost nevoită să facă dializă de trei ori pe săptămână. "Nu o să uit niciodată ziua în care de la serviciu m-am trezit la spital cu un tub în mână, doctorii repetându-mi cât de gravă este starea mea de sănătate", ne-a mărtusit femeia cu ochii înlăcrimaţi şi parcă retrăind acele clipe groaznice. Din pensia mizeră de 800 de lei pe care o primea în acea vreme şi salariul infim al soţului său, femeia s-a văzut nevoită să apeleze la rude şi la prieteni pentru a-şi prelungi viaţa şi pentru a-i oferit fetiţei sale un trai decent. "Eram disperată şi distrusă, organismul meu nu mai suporta dializa şi am ajuns să căntăresc 35 de kg. Practic, depindeam de familia mea, pentru că nici după pâine nu mă puteam deplasa", ne-a destăinuit femeia, cu tremur în glas.

"Am vrut să mă arunc în faţa tramvaiului când am aflat că o să mor"
Disperată şi cu şanse minime de a trăi, femeia avea nevoie urgentă de un trasplant renal, însă, din păcate, această operaţie nu era posibilă în Oradea. A făcut tot ce i-a stat în putinţă, dar lipsa banilor şi imposibilitatea de a avea o viaţă normală, au împins-o de multe ori în depresie. Totuşi, caracterul puternic şi dorinţa nemăsurată de a trăi i-au dat forţa de a merge mai departe. A ajuns în cele din urmă în Cluj-Napoca, fiind internată la Institutul de Trasplant Renal, unde, din cei 17 pacienţi trecuţi pe lista de aşteptare pentru operaţie, s-a dovedit a fi singura compatibilă. Bucuria ei nu putea fi completă, cu un ochi râdea şi cu unul plângea, deoarece operaţia era foarte costisitoare, la fel şi tratamentul şi medicamentele. A bătut la foarte multe porţi şi a încercat disperată să facă rost de bani pentru a-şi salva viaţa.

"Dumnezeu mi l-a scos în cale pe preotul Gheorghe Nemeş"
Preotul Nemeş, de la Biserica Albastră din municipiu, a fost cel care i-a "dăruit", practic, o a doua şansă la viaţă. Acesta a anunţat enoriaşii şi toţi cei cu bună credinţă au organizat o acţiune de strângere de fonduri. Cu ajutorul sumei adunate de la oameni cu inimă mare, femeia şi-a atins în sfârşit scopul, a fost operată şi a reuşit să acopere toate cheltuielile pe care le-a implicat transplantul. "Mă rog zilnic pentru sănătatea preotului Nemeş şi a tuturor credincioşilor care frecventează Biserica Albastră, pentru că mi-au oferit şansa de a-mi continua viaţa", a relatat orădeanca. De altfel, în activitatea bisericii se remarcă frecvent acordarea de ajutoare pentru cei lipsiţi de posibilităţi financiare, prin centrul social de care se ocupă preotul paroh Gheorghe Nemeş. O mână de oameni care pune preţ pe viaţa semenilor şi un preot conştient de nevoile credincioşilor pot face, într-adevăr... miracole.