Disputată pe Stadionul "Olimpic" din Atena, finala UEFA Champions League din acest an a revenit formaţiei AC Milan, care s-a impus cu 2-1 în faţa englezilor de la FC Liverpool, graţie dublei reuşite de Pippo Inzaghi. Ultimul act al celei mai populare competiţii europene intercluburi a oferit un spectacol de nota zece, ambele finaliste dorindu-şi enorm cucerirea trofeului. Englezii mizau pe ascendentul moral al victoriei uluitoare de acum doi ani, când au întors incredibil soarta finalei, în doar 15 minute, în timp ce italienii contau pe experienţa unor monştri sacri ai fotbalului european, cum sunt Maldini, Seedorf, Dida, Pirlo sau Inzaghi. Iar ultimul, introdus în echipă doar în urma insistenţelor patronului formaţiei rosso-nero, Silvio Berlusconi, s-a dovedit cartea câştigătoare pentru "Diavolul milanez". Poate cel mai oportunist atacant de la Gerd Müller încoace a fost omul potrivit la momentul potrivit, mai întâi deviind şutul bombă expediat de Pirlo din lovitură liberă, iar apoi înscriind cu multă viclenie golul ce a decis soarta partidei. Gerrard şi ai lui au dominat mai mult, dar n-au avut norocul din urmă cu doi ani, iar la 2-0 au avut meritul de a nu renunţa la luptă şi de a lupta până la final. Insistenţa tipic britanică le-a fost răsplătită, golul olandezului Kuyt reaprinzând imaginaţia fanilor, care vedeau o nouă răsturnare de situaţie. N-a mai fost cazul, italienii au ştiut să închidă perfect culoarele spre poarta lui Dida şi au conservat rezultatul, reuşind să intre în istoria competiţiei. Pentru că AC Milan a devenit cel mai titrat club al lumii, cu 16 trofee câştigate de-a lungul timpului cu unul mai mult decât Real Madrid, şi are acum în vitrină 7 trofee ale Ligii Campionilor, ameninţând recordul celor de la Real, care au 9 astfel de cupe. Mai mult, olandezul Clarence Seedorf a devenit primul fotbalist care a cucerit de patru ori UEFA Champions League, cu trei echipe diferite: Ajax Amsterdam (1995), Real Madrid (2000) şi AC Milan (2003 şi 2007). Iar căpitanul Paolo Maldini a ajuns să dispute opt finale ale Ligii Campionilor, câştigând cinci dintre acestea. Aşadar, triumf pentru "Diavolul milanez", care şi-a luat astfel revanşa pentru acel eşec de răsunet din 2005, când s-a consemnat poate cea mai neverosimilă răsturnare de scor din istoria acestei competiţii. AC Milan - FC Liverpool 2-1 (1-0) Marcatori: Inzaghi 45, 82 / Kuyt 89 Milan: Dida - Oddo, Maldini, Nesta, Jankulovski (80 Kaladze), Ambrosini, Gattuso, Pirlo, Seedorf (90+2 Favalli), Kaka, Inzaghi (88 Gilardino). Antrenor: Carlo Ancelotti. Liverpool: Reina - Finnan (88 Arbeloa), Agger, Carragher, Pennant, Mascherano (78 Crouch), Zenden (59 Kewell), Riise, Alonso, Gerrard, Kuyt. Antrenor: Rafa Benitez.