În primele două săptămâni de când s-a dat startul la depunerea cererilor pentru subvenţia la încălzire, peste 3000 de orădeni au depus cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei. Cei mai mulţi dintre ei, 2500, sunt racordaţi la CET, alţi peste 420 folosind lemne pentru a se încălzi. Deşi în Oradea se furnizează căldură încă de luna trecută, subvenţiile se vor acorda abia începând cu luna noiembrie.

Din data de 15 octombrie, Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) a început distribuirea cererilor şi a declaraţiilor, pe propria răspundere, pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale şi lemne sau cărbuni, respectiv combustibili petrolieri pentru sezonul rece 2010 - 2011. Din 18 octombrie, orădenii au putut depune aceste cereri, precum şi declaraţiile completate la cele şase centre multifuncţionale din municipiu. Până la 1 noiembrie, peste 3000 de orădeni au solicitat să fie sprijiniţi pentru acoperirea facturilor de încălzire aferente sezonului rece 2010-2011. Astfel, au fost depuse 2500 de cereri de către persoanele racordate la CET, peste 400 de cereri de către cei care folosesc lemnele pentru încălzire, aproximativ 40 de cereri pentru încălzirea cu gaze naturale şi 150 pentru apa geotermală. Cererile se primesc pe toată perioada sezonului rece, însă persoanele care vor să primească subvenţia pentru luna în curs trebuie să depună cererile până în data de 25 a lunii, altfel o vor primi abia luna următoare. Subvenţiile se acordă pentru perioada 1 noiembrie - 31 martie, astfel că cererile depuse acum vor fi onorate abia luna viitoare. De asemenea, în cazul persoanelor care se încălzesc cu lemne, plata se va face o singură dată pentru tot sezonul rece.