În cadrul Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, membrii Asociaţiei SOS Autism Bihor au organizat, în cursul zilei de ieri, un marş cu scopul de a sensibiliza opinia publică faţă de implicaţiile acestei afecţiuni.

Cu acest prilej, zeci de orădenii şi-au dat întâlnire în faţa Agenţiei CFR de pe strada Republicii. Alături de persoanele afectate de această boală rară, familie şi susţinători, la marş au luat parte viceprimarul municipiului, Rozalia Biro, şi voluntari din partea ASCO. Organizatorii au ţinut să menţioneze că atât bolnavii, cât şi familiile acestora sunt victime şi au nevoi de cât mai mult sprijin. Marşul a venit ca un semnal de alarmă pentru opinia publică. Autismul reprezintă una dintre deficienţele cele mai severe care împiedică dezvoltarea copilului, afectându-i abilităţile sociale, de comunicare şi, într-o oarecare măsură, capacitatea de a vorbi sau a se mişca. La nivelul judeţului Bihor există 31 de familii şi 34 de tineri afectaţi de autism. Pentru aceştia şi pentru cei care nu au avut acces la ajutor încă se luptă asociaţia SOS Autism Bihor, care încearcă să le facă mereu viaţa mai frumoasă. Astfel, ziua de ieri a reprezentat o sărbătoare pentru persoanele cu această deficienţă, toată atenţia fiind concentrată asupra lor.