Lucrările la drumurile comunale 231 şi 237 se apropie de sfârşit!
În luna septembrie a anului 2006, deputatul liberal Cornel Popa a reuşit să obţină suma de 37 de miliarde de lei vechi de la bugetul de stat pentru modernizarea şi asfaltarea drumurilor comunale care fac legătura între localităţile Hinchiriş, Mierag, Băleni, Totoreni, Lazuri de Beiuş, Cusuiş şi Cucuceni, cu lungimea totală de 7,6 kilometri.
Săptămâna trecută a avut loc recepţia parţială la drumurile comunale 231 şi 237, care fac legătura între localităţile Hinchiriş, Mierag, Băleni, Totoreni, Lazuri de Beiuş, Cusuiş şi Cucuceni. Până în prezent, lucrările au fost executate în proporţie de 80%, valoarea investiţiilor de până acum fiind de aproximativ 70 de miliarde de lei vechi. La recepţia parţială a celor două drumuri comunale, 231 şi 237, au participat deputatul Cornel Popa, primarul şi viceprimarul comunei Lazuri de Beiuş, Marţian Lupaş, respectiv Ştefan Bogojel, unii consilieri locali şi conducerea firmei care se ocupă de modernizarea şi asfaltarea celor două drumuri comunale. Viceprimarul Ştefan Bogojel speră ca în cel mai scurt timp să primească fonduri şi pentru porţiunea de drum (1,6 km) care nu este încă asfaltată.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.