De două săptămâni, în cartierul Nufărul se efectuează lucrări de înlocuire şi modernizare a reţelei de canalizare. Acestea vizează casele de pe strada Ialomiţei, care, în momentul de faţă, nu sunt racordate la reţeaua municipală de canalizare. Acţiunile demarate fac parte dintr-un amplu proiect de reabilitare utilitară urbană din mai multe zone ale municipiului, ce se întinde pe o perioadă de doi ani, executat de Compania de Apă Oradea.

În cartierul Nufărul, pe strada Ialomiţei, mai există aproximativ nouă case care nu sunt racordate la reţeaua urbană de canalizare. Acţiunea de modernizare a început în urmă cu două săptămâni şi are ca termen de finalizare 30 noiembrie a.c. Termenul iniţial de 15 octombrie a fost prelungit din cauza intersectării reţelei de canalizare cu cea de încălzire. "Chiar azi (ieri, n.n.) am încheiat săpăturile, iar în următoarele două săptămâni refacem carosabilul", ne asigură şeful de şantier Nagy Janos, spre mulţumirea locatarilor. În următoarele zile, reţeaua va intra în probe, iar dacă nu există pierderi se va continua cu asfaltarea străzii. Infrastructura instalată este compusă din ţevi de PVC cu un diametru de 0,25 metri, care sunt pozate pe o distanţă de aproximativ 240 metri. Proiectul demarat de către Compania de Apă vizează 132 de străzi din municipiul Oradea, fiind o investiţie amplă, care va fi finalizată cel mai probabil până în 2010. Vladimir Tuduşciuc, ofiţer de presă la Compania de Apă Oradea, ne-a informat că, în momentul de faţă, şapte firme execută lucrări atât la reţeaua de apă, cât şi de canalizare.

Compania de Apă îşi propune să finalizeze lucrările demarate până la mijlocul lunii octombrie, dată după care acestea ar putea fi suspendate din cauza condiţiilor meteo dificile.