Lucrările executate, molozul "uitat" pe trotuar
Firmele de construcţii sau persoanele fizice aruncă fără niciun sentiment de remuşcare gunoiul şi molozul pe marginea drumului sau chiar pe trotuar, fără să le pese de mediul înconjurător şi de pietoni. Aşa se face că de ceva vreme la intersecţia străzilor Constantin Noica cu Peneş Curcanul, trotuarul pe care în mod normal ar trebui să circule pietonii este ocupat de o grămadă de moloz, uitat de Drumuri Orăşeneşti, care, în urmă cu câteva săptămâni, a executat unele lucrări în zonă.
Mai mulţi locuitori ai Oradiei din zona străzilor amintite sunt foarte nemulţumiţi de faptul că, în urma lucrărilor pe care Drumuri Orăşeneşti le-a executat în zonă, muncitorii au uitat să ducă o parte din moloz, acesta fiind depozitat pe trotuar. Cei mai nemulţumiţi sunt trecătorii, care de cele mai multe ori trebuie să stea pe trotuar până trec maşinile, abia după aceea putând să treacă pe partea carosabilă. "Zilnic pe aici trec persoane în vârstă sau mame care îşi plimbă copiii cu căruciorul şi sunt nevoite să treacă pe partea carosabilă. Cu toate că muncitorii nu mai lucrează de zile bune, nimeni nu a venit să ridice mormanul lăsat în urmă", ne-a declarat revoltat Nicolae Muţ. Potrivit reprezentanţilor din cadrul Primăriei municipiului Oradea, inspectorii de zonă vor lua în cel mai scurt timp măsurile necesare ca situaţia să nu mai persiste. "Am sesizat inspectorii de zonă din cadrul PMO, iar în cursul zilei de azi angajaţii RER se vor deplasa la faţa locului pentru a ridica molozul existent", a precizat Carmen Cherteş, purtător de cuvânt al PMO. Firmele sau persoanele care depozitează mizerii sau moloz pe spaţiile publice riscă să fie amendate conform HCL 876/2005.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.