AJOFM Bihor pune la dispoziţia celor în căutarea unui loc de muncă 367 de posturi vacante, dintre acestea 347 fiind disponibile la Agenţia Locală Oradea.

Pentru persoanele cu studii superioare oferta este de 35 de posturi. Angajatorii caută un contabil şef, controlor financiar, specialist în domeniul calităţii, inginer constructor, inginer mecanic, inginer electroenergetică, coordonator producţie, fiziokinetoterapeut, consilier vânzări, economist, asistent manager, şef pază etc. Persoanele cu studii medii sau şcoală profesională au de ales dintre cele 263 de locuri de muncă disponibile pe această categorie. Sunt disponibile locuri de muncă precum tehnician mentenanţă, tehnician analist, agent comercial, gestionar, brutar, bucătar, lucrător comercial, casier, zidar, agent pază, dulgher, fierar betonist, finisor, operator utilaj, croitor, strungar şi multe altele. Persoanele necalificate au la dispoziţie 49 de locuri de muncă, având de ales între meserii ca femeie de serviciu, menajeră, îngrijitor animale, muncitori necalificaţi în varii domenii de activitate, manipulanţi marfă, curier bagajist etc. La punctul de lucru din Aleşd al AJOFM Bihor, sunt disponibile 15 locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi, tâmplari şi un strungar. Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul AJOFM Bihor din Oradea, strada Transilvaniei nr. 2.