Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a fost luni, 26 septembrie, gazda consfătuirilor pedagogice ale cadrelor didactice care își desfășoară activitatea în creșele din județul Bihor.

La întâlnire au participat: Georgeta Bara, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Lucia Negrău, director al Grădiniței nr.30, Maria Agape, director Creșa Oradea, Monica Ștefănică, director al GPP nr.1 Beiuș și un număr de 47 de specialiști din creșele de pe raza județului Bihor. Temele dezbătute au fost legislația în vigoare care reglementează organizarea și funcționarea creșelor, atât a celor arondate unităților de învățământ cu nivel preșcolar, cât și a celor nearondate, rămase în subordinea autorităților locale și Curriculum-ul pentru educație timpurie care trebuie aplicat unitar în activitatea instructiv-educativă din creșe.

Sub deviza „Joc, respect și bucurie”, Georgeta Bara a prezentat noul concept de educație timpurie care se desfășoară de la naștere până la 6 ani, concept care are în vedere dezvoltarea holistică a copilului, dar și sprijinirea familiilor. Doamna inspector a punctat faptul că legislația în vigoare reconsideră creșele ca unități ale învățământului preuniversitar cu Metodologie de organizare și funcționare, Curriculum național, Proiectare curriculară pe structura anului școlar, Regulament-cadru de organizare și funcționare și Elaborare de programe/proiecte/activități. Au fost dezbătute pe rând toate aceste aspecte cu exemplificarea documentelor care vor constitui portofoliul cadrelor didactice care, în perspectivă, vor avea posibilitatea să-și susțină gradele didactice în unitățile de educație antepreșcolară.

Lucia Negrău, în calitate de coordonator al activității metodologice al unității de învățământ Creșa Oradea, desemnat de către ISJ Bihor, a prezentat Procedura Operațională privind organizarea, funcționarea și coordonarea unităților de educație timpurie antepreșcolară și Planul de activități pentru realizarea coordonării metodologice.

Întâlnirea a continuat cu precizări privind completarea condicii de activități și a modelelor de bune practici din activitatea desfășurată de către educatoarele din cele 15 structuri ale Creșei Oradea, susținute de Maria Agape, director Creșa Oradea.

„Dinamica societății actuale impune modificări rapide și în sistemul de învățământ astfel încât, actul instructiv - educativ să fie adaptat precocității „copilului contemporan””, transmit reprezentanții DAS Oradea.