Ieri spre orele serii, pe strada Ogorului, în vecinătatea Metro, un şofer de TIR a fost asaltat de către cerşetorii romi. În încercarea disperată de a scăpa de insistenţele acestora, şoferul i-a ameninţat cu un levier, moment în care unul dintre romi l-a înjunghiat. Pentru aplanarea conflictului, la faţa locului s-au deplasat imediat maşini ale poliţiei şi salvării, conducătorul auto fiind transportat la Spitalul Clinic judeţean.
Deşi zilele trecute poliţia anunţa că un număr de 62 de cerşetori şi vagabonzi au fost ridicaţi din zonele aglomerate ale municipiului Oradea, iată că aceştia continuă să "profeseze" nestingheriţi şi chiar să devină agresivi atunci când sunt refuzaţi. Astfel de atacuri au avut loc duminică şi în Cimitirul Municipal, când cerşetorii au invadat aleile dintre morminte, incomodându-I până la iritare pe cei sosiţi să se reculeagă la mormintele celor dragi. Intersecţiile din Oradea sunt ticsite de astfel de derbedei care, cu neobrăzare, cer bani celor opriţi la semafoare. Întrebarea este dacă are sau nu poliţia un plan concret menit să apere populaţia acestui oraş de această plagă care continuă să se extindă? Sau, poate, vreun candidat la primăria orădeană are deja soluţia...