La ediția din iulie, zeci de persoane ajutate - „Oradea donează o pâine”
„Nu poți răsplăti bunătatea. Poți doar, la rându-ți, să fii bun cândva, undeva, pe parcursul vieții”, afirma Anne Morrow Lindbergh, scriitoare ameriană și pilot.
Ediția cu numărul 32, din luna iulie, a proiectului „Oradea donează o pâine”, care s-a desfășurat în data de 23 iulie, a adunat 413 pâini și a ajutat 96 de persoane în timpul evenimentului. La final, au fost donate 439 de pâini, după cum urmează: 50 pâini - la Mănăstirea Sfintei Cruci, 60 - la Asociația Filantropia, 60 - la Parohia Cuieșd, 100 - la Căminul Silver Pro Santăul Mic, iar restul pâinilor - unor familii nevoiașe, dar și altor asociații.
Proiectul se rezumă la două categorii de oameni: cei care din puținul lor doresc să ofere o pâine, ducând-o în punctele de distribuție anunțate de organizatori, și cei aflați în nevoie, care pot să își ia o pâine din cutia amplasată în fiecare locație.
„Mulțumim cu recunoștință tuturor celor care ne-au sprijinit și la această ediție în demersul nostru, orădeni cu suflet mare. Vă așteptăm să ne fiți aproape în continuare!”, spune Lăcrimioara Șipoș, voluntar în cadrul proiectului „Oradea donează o pâine”.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.