ITM Bihor a trimis marți, 7 iulie, o sinteză a evoluției numărului contractelor individuale de muncă active și a celor suspendate la nivelul judeţului Bihor, de-a lungul perioadei afectate de situaţia epidemioligică determinată de răspândirea Covid-19.

Astfel, la data de 1 martie 2020, în evidenţele Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor figurau 191.723 contracte individuale de muncă active, din care numărul contractelor individuale de muncă suspendate era de 7.904. La exact o lună distanță, mai exact pe 1 aprilie, numărul contractelor individuale de muncă active era de 190.869, iar numărul contractelor individuale de muncă suspendate a crescut semnificativ, ajungând la 33.469.

La data de 12 aprilie, numărul contractelor individuale de muncă suspendate a atins limita maximă cu un număr de 38.933, la un număr de 190.194 contracte individuale de muncă active.

Potrivit lui Marius Rotar, inspectorul șef ITM Bihor, la data de 1 iulie, din totalul de 7.079 de contracte individuale de muncă suspendate: un număr de 4.530 au avut temei legal (art.51 alin.1, litera (a) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii): suspendare pentru concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani; un număr de 1.429 au avut temei legal (art.54 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii): suspendare prin acordul părţilor, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale; un număr de 896 au avut temei legal (art. 52 alin.1, litera (c) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii): suspendare în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similar.

„Informaţiile prezentate mai sus sunt conform bazei de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii cu Registrele Generale de Evidenţă a Salariaţilor depuse de angajatori, conform Hotărârii Guvernului nr. 161/2006, Hotărârii Guverunului nr. 500/2011 şi Hotărârii Guvernului nr. 905/2017 privind întocmirea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor”, precizează Marius Rotar.

Potrivit acestuia, în cursul lunii iulie 2020, un număr de 118 salariaţi sunt afectați de concediere colectivă, în conformitate cu Codul Muncii. Domeniile în care aceștia își desfășoară activitatea sunt: fabricare încălţăminte, fabricarea altor produse de îmbrăcăminte, servicii comunitare, activități ale turoperatorilor, hoteluri.