De câteva luni, scandalul privind proiectul de amenajare a Crişului Repede pe tronsonul Pod Dacia-Pod Centru a luat o deosebită amploare. În ciuda faptului că toate instituţiile implicate în derularea acestui proiect sunt concentrate asupra arborilor de pe mal, mai puţină lume ia în considerare igienizarea malurilor Crişului Repede. Spre exemplu, în apropiere de Podul Ferdinand, am putut constata faptul că, pe lângă numeroasele crengi uscate lăsate de izbelişte pe malul drept al Crişului, gunoiul clandestin îşi face simţită prezenţa din plin. "Nu există un coş de gunoi pe malul drept al Crişului. S-au făcut toaletări la arbori de către Primărie, însă nimeni nu s-a sinchisit să ridice crengile de pe maluri. Totodată, dacă un agent de pază ar patrula de câteva ori pe săptămână aici, cu siguranţă zeci de persoane ar fi amendate pentru depozitarea ilegală a gunoiului pe domeniul public", a ţinut să precizeze Rodica Torok, muncitoare. Contactând specialiştii Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, aceştia au precizat că, în perioada următoare, se vor lua măsuri pentru igienizare. "Malurile Crişului Repede nu sunt cuprinse în programul de salubrizare. Deocamdată, doar după ce vom termina procesul cu societatea Rosal vom şti exact ce putem să facem cu gunoiul care se depozitează pe maluri. Pe tronsonul precizat, am făcut de curând igienizare atât cu deţinuţii din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Oradea, cât şi cu angajaţii RER Ecologic Service. Coşuri stradale au fost montate şi pe maluri, însă au fost vandalizate. Deocamdată în stoc nu mai sunt disponibile coşuri de gunoi. Până la următoarea achiziţie care va avea loc în luna decembrie a.c., vom încerca să aducem coşuri stradale din alte zone ale oraşului pentru a le amplasa pe malurile Crişului. În ceea ce priveşte supravegherea cu agenţi de pază, acest lucru ar fi necesar, însă nu dispunem de efectivele necesare", a ţinut să precizeze Dan Gherdan, director adjunct al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea.