În luna aprilie a acestui an, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor a organizat, la Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida", Bursa Generală a locurilor de muncă.

La acţiune au luat parte 60 de angajatori, care au oferit 1.390 locuri de muncă celor peste 750 de persoane interesate. Deşi au fost selectate 406 persoane în vederea încadrării în muncă, la o lună de la acţiune doar 57 au fost angajate, dintre aceştia 18 fiind femei. Principalele domenii în care au fost ocupate locurile de muncă sunt industria echipamentelor electronice cu 15 angajaţi, industria prelucrărilor metalice - 8, construcţii şi servicii - cu câte 7 şi asigurări - 6. În luna iunie a acestui an, AJOFM Bihor va organiza o nouă bursă a locurilor de muncă, care va fi destinată tinerilor instituţionalizaţi. De asemenea, în luna iulie vor demara programe de formare profesională pentru limbile spaniolă-italiană şi pentru meseria de electrician constructor. Acestea sunt gratuite pentru toate persoanele aflate în evidenţele Agenţiei. Până în acest moment, AJOFM Bihor a derulat 12 programe de formare profesională în cadrul cărora au fost cuprinse 251 de persoane.