De ieri a început perioada de prohibiţie, pescuitul fiind interzis, măsură ce va fi menţinută până în 29 mai. Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Bihor, alături de cei ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Bihor, au ţinut să precizeze, în cadrul unei conferinţe de presă, că vor continua controalele de prevenire a braconajului, iar persoanele depistate vor fi aspru sancţionate.

Potrivit reprezentantului AJVPS Bihor, Jurj Gabriel, până în 17 aprilie, este interzis pescuitul la ştiucă, până în 31 mai, la lipan, în timp ce la lostriţă această măsură este impusă pe toată perioada anului. Cu toate acestea, pescarii membri ai AJVPS pot să practice acest hobby pe parcursul zilei, contra sumei de 50 de lei, în cinci bălţi cu licenţă de pescuit, Diosig, Leş, Criştur, Sântimbreu şi Fecernic, unde pot captura un crap sau cinci kilograme de peşte din alte specii. "Procesul de prohibiţie presupune înmulţirea speciilor de peşti, iar prin controalele pe care le vom demara în această perioadă, vom încerca să eliminăm braconajul. Am dori ca toţi pescarii care se află în legalitate să ne sesizeze orice abatere constatată", a precizat Ioan Bogdan, purtător de cuvânt al IJJ Bihor.