La nivelul judeţului Bihor, până în 31 decembrie 2021, numărul angajatorilor activi în Bihor a fost de 24.023, față de 23.213, în urmă cu doi ani. Totodată, numărul salariaţilor activi a fost mai mare anul trecut - 167.163, faţă de 165.200, în urmă cu doi ani.

 

Potrivit raportului ITM Bihor, numărul contractelor individuale de muncă active la data de 31 decembrie 2021 în Bihor a fost de 193.114, în timp ce numărul contractelor individuale de muncă active la data de 31 decembrie 2020 era de 189.970. Numărul contractelor individuale de muncă suspendate la data de 31 decembrie 2021 a fost de 6.971, fără a putea identifica motivul suspendării acestora.

În ce privește evidenţa adeverinţelor eliberate anul trecut, în document se menționează că, la cererea persoanelor fizice, juridice sau a oricăror entităţi, care au dreptul legal de a solicita şi de a obţine informaţii din arhiva ITM Bihor, constituită până la data de 31 decembrie 2010, conform Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv informaţii extrase din baza de date organizată la nivelul Inspecției Muncii, cu registrele generale de evidenţă a salariaţilor transmise de angajatori, şi în baza Ordonanţei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi a adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 223/2002, ITM Bihor a eliberat, în anul 2021, 10.175 adeverințe/certificate/alte tipuri de documente din care: adeverințe de vechime - 1.097; certificate din Revisal - 1.618; alte tipuri de documente (Poliție, Parchet, Primării, Executori bancari, Judecătorii, Executori judecătorești, ANAF, AJPIS) - 7.460.

„La data de 31 decembrie 2021, în gestiunea ITM Bihor, existau 7.053 carnete de muncă”, se mai menționează în comunicatul de presă.