Investiţii noi pentru Direcţia Tehnică
Valoarea totală a lucrărilor de investiţii realizate în anul 2011 prin Direcţia Tehnică, a fost de 57.019.860 lei, comparativ cu anul 2010, când valoarea lucrărilor a fost de 53. 419.000 lei.
Din cele 27 de obiective realizate anul trecut, pe 13 străzi lucrările au fost executate de Drumuri Orăşeneşti, pe 9 străzi a lucrat Selina şi Drumuri Bihor, 3 au fost executate de către Asfamixt, iar 2, de Drum Construct. Lungimea totală a străzilor la care au fost finalizate lucrările de modernizare este de 17,15 km. Astfel, la finele anului 2011, în municipiul Oradea, dintr-un număr de 795 de străzi, în lungime de 377 km, 521 străzi (248 km) sunt modernizate, iar 274 străzi (129 km) sunt nemodernizate. În curs de execuţie, cu finalizare în 2012, se află un 17 obiective. Pentru anul acesta, Direcţia Tehnică speră să demareze lucrările pe 58 de şantiere. Printre investiţiile propuse se numără şi construirea unei benzi rapide de acces din Magheru spre Aleea Gojdu, în prezent aici existând un litigiu privind demolarea ABC-ului de la capătul Podului Dacia. Tot pentru acest an, administraţia locală doreşte să finalizeze drumul peste lucrarea de casetare realizată peste Pârâul Adona, precum şi amenajarea malului drept al Crişului Repede, în zona Sovata, şi acolo fiind o acţiune pe rolul instanţei privind demolarea garajelor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.