Trenul Intercity 531, care circulă pe ruta Bucureşti - Cluj - Oradea, trebuia să plece luni, la ora 13.00, din Gara de Nord, însă cu puţin timp înainte ca garnitura să se pună în mişcare, călătorii au observat, într-unul dintre vagoane, o persoană care părea moartă. A fost anunţat conductorul, iar la faţa locului s-a deplasat un procuror care a constatat că, într-adevăr, omul este mort. În aceste condiţii, toţi călătorii aflaţi în vagonul respectiv au fost transbordaţi în alte vagoane, vagonul cu pricina a fost scos din garnitură, sigilat şi tras pe o altă linie, iar garnitura a fost refăcută. Conform CFR Călători, trenul s-a pus în mişcare la ora 14.36, cu o întârziere de 96 de minute, întârziere cauzată, în cea mai mare parte, de refuzul călătorilor de a se muta din vagonul în care a fost găsită persoana decedată.