Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" a organizat şi desfăşurat, săptămâna trecută, instructajul trimestrial cu inspectorii de protecţie civilă, şefii serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, constituite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv la nivelul operatorilor economici şi instituţiilor judeţului Bihor.

Prezentarea măsurilor specifice sezonului de vară, precizări privind măsurile ce trebuie luate cu ocazia desfăşurării alegerilor europarlamentare, analiza documentelor de organizare a înştiinţării şi alarmării în situaţii de urgenţă, a activităţii desfăşurate de către aceste servicii şi concluziile rezultate în urma controalelor efectuate au fost o parte dintre subiectele discutate în cadrul întâlnirii. De asemenea, s-au abordat aspecte ce privesc prezentarea modului de întocmire a documentelor de organizare, desfăşurare şi conducere a activităţii serviciului voluntar şi privat pentru situaţii de urgenţă, desfăşurarea activităţii preventive a serviciilor voluntare, prezentarea situaţiei operative pe primele cinci luni ale anului 2009 şi a noutăţilor legislative specifice situaţiilor de urgenţă. Specialiştii Inspecţiei de Prevenire au explicat şi exemplificat, totodată, participanţilor modalitatea de accesare a fondurilor europene pe linia pregătirii personalului, subliniind importanţa implicării autorităţilor locale în astfel de proiecte în scopul operaţionalizarii serviciilor voluntare.