Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 5/2008, începând cu 1 ianuarie 2009, în spaţiile publice închise fumatul este permis numai în camere exclusiv dedicate acestui scop, ventilate, şi care să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces.

De la această dată, în restaurante şi baruri, spaţiile pentru fumat pot reprezenta maxim 50 la sută din suprafaţa spaţiului alocat clienţilor, fiind obligatoriu să se asigure ventilare şi izolarea lor de spaţiile pentru nefumători. Ordonanţa stabileşte, de asemenea, că localurile cu o suprafaţă mai mică de 100 metri pătraţi pot alege să funcţioneze fie ca unităţi în care se fumează, fie ca unităţi în care nu se fumează, fapt ce trebuie adus la cunoştinţa publicului, prin panouri de afişare. Controlul efectuat de inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor a scos, însă, la iveală faptul că legea privind delimitarea spaţiilor pentru fumători, respectiv nefumători, nu este respectată. Astfel, toţi cei 24 de operatori economici verificaţi de la începutul săptămânii trecute au fost sancţionaţi contravenţional, unora dintre ei (cazul restaurantelor Casa Piraţilor, Casa Ardeleană, respectiv Clubul Blue Monday din Oradea) fiindu-le sistată activitatea până la intrarea în legalitate, adică remedierea tuturor deficienţelor. Pe lângă cei 24 de operatori economici sancţionaţi (suma totală a amenzilor aplicate de inspectori fiind, până în momentul de faţă, de 15.750 lei!), alţi cinci operatori economici sunt aşteptaţi la sediul OJPC Bihor în această dimineaţă pentru clarificarea situaţiei, aşa cum o cere legea. Reamintim că verificările derulate de inspectorii instituţiei vor continua până la data de 15 a lunii în curs şi că nerespectarea OU nr. 5/2008 atrage sancţiuni cu amenzi cuprinse între 2.500 lei şi 5.000 de lei.