Începând din această lună, situaţia persoanelor cu handicap se îmbunătăţeşte. Pe lângă faptul că beneficiază de o serie de scutiri, aceştia vor primi şi ceva mai mulţi bani. Cuantumurile indemnizaţiei lunare, respectiv cuantumul bugetului personal complementar lunar, de care beneficiază persoanele cu handicap au fost indexate cu 4,5 %. "Astfel, indemnizaţia lunară de care beneficiază adultul cu handicap grav se majorează de la 179 lei la 187 lei, iar indemnizaţia lunară de care beneficiază adultul cu handicap accentuat, de la 147 lei la 154 lei. Bugetul personal complementar lunar, acordat persoanelor cu handicap, indiferent de veniturile pe care le realizează acestea va fi de 84 lei în cazul adultului cu handicap grav, de 63 de lei în cazul adultului cu handicap accentuat şi de 31 de lei în cazul adultului cu handicap mediu", a precizat Ciprian Novac, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.