În sprijinul copiilor cu dizabilităţi - Poftiţi la o cană de fericire!
Campania umanitară "O cană de fericire", aflată la a VI-a ediţie, a început cu dreptul. În primele două zile de la demararea acţiunii, orădenii s-au prezentat în număr mare la căsuţa amplasată lângă grupul statuar al poeţilor maghiari, voluntarii reuşind să vândă aproximativ 120 litri de vin fiert, ceea ce înseamnă aproximativ 300 de "căni de fericire".
În perioada 5 - 22 decembrie, la căsuţa amplasată pe strada Republicii, lângă grupul statuar al poeţilor maghiari, orădenii pot cumpăra ceai, ciocolată caldă sau vin fiert, banii strânşi urmând să fie folosiţi la dotarea camerei senzoriale pentru copiii cu dizabilităţi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Oradea. Activitatea este inclusă în proiectul caritabil "O cană de fericire", iniţiat de către Rotaract Club Oradea, alături de cluburile Rotary şi Interact Oradea, cu sprijinul Primăriei Oradea, aflat la cea de-a VI-a ediţie. "În primele două zile, am reuşit să vindem aproximativ 120 litri de vin fiert, adică în jur de 300 "căni de fericire". Mai avem la vânzare tablouri decorative de la Asociaţia Paşi Împreună şi lumânări de la Asociaţia Down", ne-a declarat Roxana Domuţ, coordonatoarea campaniei din acest an. Faţă de anul trecut, interesul orădenilor este mai mare pentru această acţiune caritabilă, fapt concretizat prin numărul crescut de oameni care au trecut pe la căsuţa Rotaract. "Sunt şi oameni care nu vor să cumpere nimic, ci doar să doneze bani. De exemplu, în această dimineaţă, când am venit să deschidem căsuţa, o doamnă ne aştepta deja şi a donat 50 de lei", a menţionat Roxana Domuţ. Printre voluntarii care vor vinde "căni de fericire" se numără şi Alex Hora, fost concurent la Masterchef, care va prepara şi va vinde vin fiert vineri, 12 decembrie. Beneficiarii direcţi ai banilor ce vor fi strânşi în cele 18 zile sunt copiii cu deteriorări senzoriale severe sau probleme neurologice: Autism, ADHD, Sindromul Down, copiii cu dificultăţi perceptuale sau disfuncţie de integrare senzorială, precum şi copiii cu dizabilităţi severe/profunde, utilizatori de scaun rulant care nu au activitate motorie grosieră. "Fondurile generate de campania O Cană de Fericire vor face posibilă amenajarea unei camere senzoriale, necesară unui astfel de centru, în special achiziţionarea unui pat senzorial. Camera senzorială este o locaţie care permite terapeuţilor desfăşurarea activităţilor care vor stimula simţurile copiilor (vizual, auditiv, olfactiv, gustului, atingerii). Aceasta promovează activitatea intelectuală şi încurajează relaxarea în timpul stimulării simţurilor copilului, creşte concentrarea, vigilenţa, liniştea şi conştienţa generală asupra lumii înconjurătoare. Prin acest proiect susţinem şi Asociaţia Paşi Împreună, care ajută copiii diagnosticaţi cu autism. Vom pune în vânzare tablouri realizate de ei prin diverse tehnici învăţate de la terapeuţi. Sumele strânse vor fi redirecţionate către asociaţie, pentru a fi folosite în sprijinirea activităţilor acestor copii", a declarat Roxana Domuț.
Cautam operatori calculator. Instruire gratuita sub forma unor lectii prin email. Se lucreaza part-time sau full-time. Acest proiect vizeaza piata Americana a cartilor electronice. Cereti detalii la margaretacovete@yahoo.ro Cautam oameni seriosi.
Cautam operatori calculator. Instruire gratuita sub forma unor lectii prin email. Se lucreaza part-time sau full-time. Acest proiect vizeaza piata Americana a cartilor electronice. Cereti detalii la margaretacovete@yahoo.ro Cautam oameni seriosi.
Cele mai sigure oferte de lucru! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: ddan_58@yahoo.com
Te voi indruma catre o afacere usoara,legala,din care poti obtine un castig financiar in cel mai scurt timp.Iti ofer sprijin,pregatire si munca in echipa. Castigul va creste semnificativ ,daca respecti conditiile afacerii !Munca se desfasoara la domiciliul fiecaruia, iar cu un efort minim, vei obtine un venit suplimentar la inceput ,iar apoi un venit stabil. Alte detalii iti ofer daca trimiti textul "INTERESAT" la adresa de email : interesatdeafacere@gmail.com
Surpriza totala pe piata ofertelor de lucru! Tot mai multi oameni lucreaza acum cu noi, convinsi de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: manuela.ciocan@yahoo.com
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: jobacasa5@gmail.com