În sistematizarea rutieră de la Piaţa Cetate trecerile pentru pietoni sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire
De câteva luni, mai multe intersecţii din Oradea au fost modernizate.
La fel s-a întâmplat şi cu intersecţia din Piaţa Cetăţii, unde linia de tramvai a fost deviată, autorităţile locale avansând un proiect prin care urma să fie pus la punct un sens giratoriu. Acesta a fost realizat, însă autorităţile i-au omis pe pietoni, dând mai multă "libertate de mişcare" autoturismelor. În ultimele luni, atât redacţia noastră, cât şi autorităţile locale au fost sesizate de mai mulţi concitadini referitor la faptul că sistematizarea rutieră din Piaţa Cetate nu a fost executată corespunzător. Lipsesc marcajele pietonale, respectiv semafoarele pentru pietoni. În schimb, autovehiculele au liberate deplină, şoferii nu sunt obligaţi să oprească dacă nu sunt marcaje pietonale, iar dacă vreun pieton vrea să traverseze în zona sensului giratoriu pe direcţia de mers către strada Dimitrie Cantemir trebuie să fie foarte vigilent, altfel riscă să fie accidentat. "Consider că este o situaţie ce poate fi fatală multor concitadini, care durează de prea mult timp în urbea noastră. Anul trecut, mulţi locuitori ai oraşului au avut de suferit de pe urma lucrărilor la linia de tramvai în Zona Pieţei Agroalimentare. Recunosc faptul că, acum, cu spaţiul verde creat, zona arată mult mai bine. Problema este că, dacă cineva doreşte să coboare din tramvai la piaţă, pentru a merge pe strada Costaforu, trebuie să-şi pună viaţa in pericol. De ce? Atunci când s-a gândit sistematizarea zonei, s-a amenajat un trotuar pe marginea zonelor verzi, dar nu s-a marcat în nici un fel trecerea de pietoni. Semafoarele sunt amplasate exclusiv pentru maşini, pietonii trebuind să-şi sucească gâtul pentru a prinde momentul în care vor opri autovehiculele. Poate responsabilii cu marcarea trecerii de pietoni şi cu amplasarea semafoarelor să fi uitat...", a ţinut să precizeze Carmen L., una dintre orădencele care ne-a sesizat. Deplasându-ne la faţa locului, am constatat cu stupoare că, pe lângă faptul că nu avem cum să traversaăm de pe un trotuar pe altul, pe unul dintre stâlpii de semafor amplasaţi pe trotuar tronează un indicator care taie oricui avântul de a traversa strada. Contactând specialiştii Compartimentului Circulaţie al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, am aflat cu o oarecare uimire că indicatorul cu semnul interzis nu este amplasat corespunzător şi că în proiectul iniţial al sensului giratoriu nu au fost cuprinse şi marcajele pietonale. "Nu am apreciat în mod corespunzător fluxul de persoane care va circula în acea zonă. Situaţia va fi remediată, probabil, în luna martie, când vor fi amplasate semafoare, respectiv vor fi marcate trecerile de pietoni. Cât priveşte semnul interzis, acela nu are ce căuta acolo. Probabil că este opera vreunui neştiutor. Va fi amplasat corespunzător în următoarele zile", a ţinut să precizeze Dumitru Fildan, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul PMO.
Dacă semnul interzis a fost opera unui neştiutor, cum au putut să fie cheltuiţi 1.700.000 lei din banii contribuabililor pentru un proiect care i-a omis tocmai pe... pietoni?



Comentarii
Nu există nici un comentariu.