Miercuri, 29 august a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene pentru un trafic rutier mai sigur, pentru prevenirea şi combaterea abaterilor grave de la regimul circulaţiei, prin care este periclitată siguranţa traficului rutier. Astfel, au fost aplicate 221 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute în vederea suspendării şase permise de conducere. Totodată, au fost soluţionate 32 de tamponări. Mai mult, 82 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, două - pentru efectuarea unor manevre neregulamentare de depăşire. De adăugat că trei participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, şapte pietoni - pentru nerespectarea regulilor privind traversarea părţii carosabile, în total fiind aplicate 127 de sancţiuni pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea sancţiunilor aplicate în cadrul acţiunilor este de 22.116 lei.