În direct de la Poliţie
Poliţiştii din Bulz, împreună cu reprezentanţi silvici locali, au depistat, marţi, în trafic, un autotren înmatriculat în judeţul Bihor, condus de V.L.V., de 32 de ani, care transporta cantitatea de 30 metri steri lemne de foc, fără forme legale. Bărbatul a fost sancţionat conform prevederilor Legii nr. 31/2000, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.
Cercetaţi pentru furturi din magazine
Agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare l-au depistat şi au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva lui K.A., de 38 de ani, din municipiul Satu Mare. Acesta este suspectat că ar fi sustras din incinta a două societăţi comerciale orădene diverse bunuri în valoare de 197,9 lei, respectiv 104,7 lei. Prejudiciul a fost recuperat integral în ambele cazuri, iar cercetările continuă. Şi poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au început urmărirea penală faţă de orădeanul F.E., de 22 de ani, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Bărbatul este bănuit că, împreună cu o altă persoană, ar fi pătruns prin efracţie în biroul unei societăţi comerciale din municipiul Oradea, de unde ar fi sustras diverse bunuri în valoare de 3.500 lei. Prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 50%, iar cercetările în cauză continuă.
Acţiune preventivă în Oradea
Marţi, agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare au continuat acţiunile pe raza municipiului Oradea, pentru prevenirea şi combaterea actelor ilicite de comerţ, a cerşetoriei şi vagabondajului. Astfel, au fost depistate şi legitimate 34 de persoane, şase au fost conduse la sediul poliţiei şi au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale conform prevederilor Legii nr.61/1991şi Legii nr. 12/1990, cu amenzi în valoare de 2.911 lei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.