Poliţiştii Serviciului Rutier au aplicat, marţi, 347 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.400 lei, şi au reţinut în vederea suspendării zece permise de conducere. În plus, au fost constatate cinci infracţiuni şi 34 de tamponări. Oamenii legii atrag atenţia şoferilor asupra faptului că aceştia trebuie să conducă mult mai prudent, în special în condiţii meteorologice nefavorabile, să reducă viteza şi să evite efectuarea depăşirilor.

142 de vitezomani!

Dintre amenzile aplicate marţi pe şosele din Bihor, 142 au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 38 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 24 de pietoni - pentru traversări neregulamentare, trei sancţiuni au fost aplicate pentru efectuarea unor manevre neregulamentare de depăşire, fiind aplicate 140 de sancţiuni pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Nu au lipsit accidentele rutiere, soldate, din fericire, fără urmări grave. Astfel, pe drumul naţional 191/A, în afara localităţii Chiribiş, B.G., de 29 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un automobil mixt Dacia înmatriculat în judeţul Bihor, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum denivelat, a pierdut controlul asupra direcţiei. Autovehiculul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma evenimentului rutier, orădeanul B.I., de 49 de ani, pasager în autovehicul, a suferit leziuni uşoare. Tot marţi, în localitatea Avram Iancu, F.I., de 43 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Germania, a pătruns pe contrasens, acroşând lateral un autotren marca Daf înmatriculat în Bulgaria, condus regulamentar din sens opus de L.V.G., de 41 de ani, din Bulgaria. Ulterior, autoturismul a intrat în coliziune frontală cu un autotren marca Volvo, condus regulamentar din sens opus de S.I., de 47 de ani, din municipiul Salonta. În urma accidentului rutier, F.I., conducătorul autoturismului, a suferit leziuni uşoare.

Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor
Având în vedere atenţionările meteorologice pentru această perioadă, poliţiştii transmit participanţilor la trafic câteva recomandări pentru prevenirea evenimentelor neplăcute care se pot produce pe fondul unor condiţii meteo-rutiere nefavorabile. Astfel, pentru a evita implicarea în accidente în condiţiile în care vântul suflă cu putere, conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai cu seamă la ieşirile din tronsoanele împădurite, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele de gabarit mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai ridicată. Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe. De asemenea, pe vreme ploioasă vizibilitatea este redusă, iar viteza mare de deplasare se dovedeşte extrem de periculoasă, de nenumărate ori fiind cauza de producere a unor grave accidente. În asemenea condiţii, aderenţa pneurilor la suprafaţa de rulare este scăzută şi se poate derapa foarte uşor. Un alt fenomen periculos ce poate apărea atunci când pe şosele bălteşte apa este acvaplanarea, care poate duce la modificarea ţinutei de drum a autovehiculelor, implicit, la pierderea controlului direcţiei. De aceea, şoferii sunt avertizaţi ca în asemenea condiţii meteorologice să circule cu prudenţă sporită, viteză redusă, adaptată permanent la starea carosabilului, să mărească distanţa în mers între vehicule şi, pentru că vizibilitatea este scăzută, nepermiţând o asigurare eficientă, să evite efectuarea depăşirilor.