În cinci ani, pe şoselele bihorene,5806 beţivi au dat de furcă Poliţiei Rutiere
Din anul 2002, în judeţul Bihor, au fost reţinute în vederea suspendării 5806 permise pentru conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului, ceea ce înseamnă tot atâtea contravenţii. În aceeaşi perioada au fost întocmite 707 dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice peste limita contravenţională. În total, au fost reţinute 6513 permise de conducere.
Un şofer beat poate fi cauza unei întregi tragedii
În pofida înăspririi legislaţiei prevăzute în noul Cod rutier, se pare că unii conducători auto nu renunţă la băutură nici atunci când se deplasează pe drumurile publice, fiind un real pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic. Bunăoară, numai în luna ianuarie 2007 au fost reţinute în vederea suspendării 52 de permise de conducere în baza unor procese verbale de contravenţie şi 12 permise la capitolul infracţiuni. Cei care îndrăznesc să se urce la volan sub influenţa alcoolului uită că numai o fracţiune de secundă de neatenţie este suficientă pentru a pierde controlul automobilului. Şofatul după o noapte de petrecere sau după consumul de băuturi alcoolice reprezintă un pericol atât pentru cei aflaţi în autoturism, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Un şofer beat poate fi cauza unei întregi tragedii. Nu are importanţă dacă este matur sau tânăr. Este periculos pentru oricine să conducă după ce a ingerat alcool.
Legea apără, dacă e respectată
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani (art.87). Refuzul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. În privinţa recoltării probelor biologice, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, comisarul şef Dorin Sava, sublinia faptul că „până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform aparatului etilotest, nu este obligatorie recoltarea de probe biologice. În schimb, o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat obligă conducătorul auto să se supună recoltării probelor biologice.”
Cu alte cuvinte, ce trebuie reţinut? „Primul şi cel mai important aspect are în vedere procedura de selecţie pentru examenul toxicologic de laborator: dacă unei persoane testate cu etilotestul i se depistează o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, rezultă starea de contravenţie care implică amenda şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. În această fază, contravenientul are la dispoziţie o cale directă de atac, anume aceea a formulării, pe loc, a cererii de a fi condus la unitatea medicală agreată în vederea recoltării prizei de sânge, cu speranţa că valoarea stabilită în urma analizei de laborator este neimputabilă, adica zero. Sigur, ar putea fi şi un rezultat de natură să-l conteste pe cel afişat de etilotest, în sensul că valoarea determinată să fie ceva mai mare sau mai mică, după cum recoltarea s-a realizat în faza de absorbţie sau coborâre, (remisie), de eliminare a alcoolului”- a menţionat şeful SPR Bihor.
Care este părerea specialiştilor?
Un pahar de vin furnizează o concentraţie de 0,4 mg de alcool la 1 litru de sânge. La aceeaşi cantitate consumată, concentraţia de alcool din sânge este mai ridicată în cazul femeilor. Un aperitiv, un pahar cu vin sau cu bere cresc nivelul de alcoolemie cu 0,33 g/l la o femeie de 50 de kg şi cu 0,20 g/l la un bărbat de 70 de kg. Alţi factori care cresc nivelul alcoolemiei sunt asocierea alcoolului cu băuturi carbogazoase şi kilogramele în plus. Din punct de vedere al duratei în timp, se consideră că după 10 până la 15 minute jumătate din cantitatea de alcool ingerată a trecut în sange, după 20 de minute, cam 60%, iar după 30 de minute, două treimi din cantitatea totală de alcool. Alcoolemia depinde însă de mai mulţi factori cum ar fi: greutatea persoanei - cu cât e mai mică, cu atât efectele consumului de alcool sunt mai mari; sexul persoanei - la consum egal, femeile sunt mai sensibile la alcool decât bărbaţii; durata consumului - când se consumă mult alcool într-un timp scurt, ficatul nu poate "păstra ritmul" şi nivelul de alcoolemie creşte brusc; alimentaţia - pe stomacul gol alcoolul trece mai repede în sânge, iar efectele lui sunt mult mai mari.
În aproximativ două ore după consumul unui pahar de vin, alcoolul este eliminat, deci persoana poate conduce maşina fără riscul de a fi depistată cu alcoolemie. În cazul consumului unei cantităţi mai mari de alcool, în funcţie de concentraţia fiecărei băuturi, timpul necesar pentru eliminarea acestuia din organism poate ajunge şi până la 24 de ore. Durata de eliminare creşte proporţional cu concentraţia de alcool existentă în băutura ingerată. Alcoolemia creşte, atingând nivelul maxim după o oră de consum de alcool, dacă băutura este servită în timpul unei mese şi după o jumătate de oră, dacă e servită pe stomacul gol. Când se consumă două pahare cu vin în timpul unei mese, nivelul de alcoolemie ajunge la 0,5g/l - în cazul unui bărbat de 75 kg şi la 0,8g/l în cazul unei femei de 50 kg. Rapiditatea pătrunderii alcoolului în sânge depinde de modul de a bea (mai încet, mai repede), sortimentul de băutură consumat (concentraţia de alcool, conţinutul de bioxid de carbon, conţinutul de zahăr, temperatura), starea stomacului. Astfel, resorbţia cea mai rapidă se produce în cazul consumului unor băuturi calde, dulci şi carbogazoase cu o concentraţie de alcool de până la 6% pe stomacul gol.
Probele de sânge arată alcoolemia reală
Stabilirea alcoolemiei se face în prima fază prin testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, care stabileşte cantitatea de alcool existentă în aerul expirat. Probele de sânge sunt însă cele care arată exact cât alcool există în sânge. De regulă, cantitatea de alcool existentă în sânge va fi dublă faţă de cea existentă în aerul pur expirat. Recoltarea probelor biologice se repetă după o oră de la prima testare, pentru stabilirea precisă a alcoolemiei unui conducător auto. De menţionat este faptul că, până în urmă cu câţiva ani, când testarea şoferilor nu se efectua cu aparatul etilotest, ci cu fiola, exista posibilitatea ca aceasta să reacţioneze şi în cazul în care conducătorul auto a consumat diverse alimente acide, cum ar fi murăturile sau băuturile carbogazoase. Aparatului etilotest folosit în prezent nu detectează însă decât alcoolul, consumarea unor alimente acide nefiind în măsură să afecteze rezultatul.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.