În urmă cu trei luni, primarul comunei Şoimi, Ioan Bârle, declara că există două variante pentru reabilitarea podului de la Urviş: construirea unuia nou sau reparaţia capitală a celui existent. Deşi, încă din anul 2002, autorităţile locale din comuna Şoimi şi-au propus reabilitarea podului peste Crişul Negru, din satul Urviş, nici până în prezent nu s-a luat nicio măsură. Acest pod are o rezistenţă scăzută datorită părţii carosabile din lemn, care nu permite accesul autovehiculelor cu sarcină de peste 6 tone. Mulţi conducători auto tranzitează, totuşi, podul la volanul unor autocamioane de mare capacitate. Am revenit asupra acestui subiect pentru că, iată, au trecut 3 luni, suntem în plină vară şi nu s-a făcut nimic concret pentru soluţionarea problemei. Ioan Bârle, primarul comunei Şoimi, a precizat că varianta ridicării unui nou pod nu poate fi luată în calcul în acest moment şi că, mai degrabă, podul existent ar putea fi reparat, însă, edilul şef al comunei a evitat să dea un termen pentru începerea lucrărilor. Problema este că, atâta timp cât traversarea podului de autovehiculele de peste 6 t rămâne interzisă, în caz de incendiu în localitate, maşinile de pompieri nu pot ajunge în sat decât pe ruta ocolitoare Forău-Urviş, ceea ce produce, logic, întârzieri. Şi cum vara asta este una caniculară, pericolul de incendii…