În Bihor, Taberele de stat au condiţii bune pentru primirea copiilor
Taberele administrate de Direcţia Judeţeană pentru Tineret au condiţii bune de cazare cât şi de servire a mesei pentru cei care le trec pragul. Două exemple bune în acest sens sunt Centrele de agrement de la Şuncuiuş şi de pe Valea Brătcuţei.
La sfârşitul săptămânii trecute, a fost dat în folosinţă noul bloc alimentar al Centrului de agrement de pe Valea Brătcuţei. Acesta a fost reamenajat din temelii primind o faţă nouă, ba chiar un plus de spaţiu. Lucrările de reamenajare şi modernizare au fost demarate acum o lună şi s-au desfăşurat în ritm alert, mai ales că, de ieri, Centrul de agrement de pe Valea Brătcuţei a primit un grup de copii din Constanţa. Condiţiile din noul bloc alimentar sunt bune, acesta fiind curat şi proaspăt utilat, mobilierul din dotare este nou. Pentru siguranţa alimentelor, intrarea muncitorilor de la bucătărie are un circuit prin care se evită contactul acestora cu tot ce înseamnă produs alimentar ce urmează a fi utilizat la prepararea mâncării. De un bloc alimentar nou beneficiază şi Centrul de agrement din Şuncuiuş, unde lucrările s-au încheiat de ceva vreme. Şi aici condiţiile sunt la fel de bune, este curat, copiii beneficiind de o bucătărie nouă. Prezent la inaugurarea blocului alimentar al taberei de pe Valea Brătcuţei, secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan, s-a arătat mulţumit de condiţiile de care vor beneficia copiii şi a profitat de ocazie pentru a oferi câteva sugestii pentru bunul mesr al lucrurilor. Încântat de schimbarea înfăţişării blocului alimentar al taberei de pe Valea Brătcuţei a fost şi directorul DJT Sălaj, Costel Ardelean, prezent şi el la inaugurare. "Este o schimbare majoră de imagine şi a condiţiilor în care copiii vor servi masa, cu respectarea normelor Uniunii Europene", a declarat directorul DJT Sălaj.
Taberele bihorene, model pentru alţii
Lucrările de modernizare şi reamenajare ale centrelor de agrement administrate de DJt sunt în desfăşurare, iar investiţiile, deja finalizate, se pot observa cu ochiul liber. În Tabăra de la Şuncuiuş şi în cea de pe Valea Brătcuţei au fost modernizate sălile de mese şi bucătăriile, grupurile sanitare, au fost dotate cu frigidere pentru alimente, au fost instalate sisteme de aer condiţionat în unele încăperi, au fost schimbate geamurile pe anumite nivele ale Centrului din Şuncuiuş şi au fost modernizate căile de acces între căsuţe. "Lucrările de modernizare vor continua şi pe viitor, fiind programate schimbarea geamurilor şi a uşilor la etajele doi şi trei, dotarea unor camere cu grup sanitar propriu, amenajarea unei săli de conferinţe şi deja am demarat lucrările de amenajare a unui teren de fotbal cu gazon sintetic", ne-a declarat Marius Chipurici despre lucrările de la Centrul din Şuncuiuş. Pe Valea Brătcuţei, lucrările de construcţie a încă unei cabane se apropie de final, cu toate că firma constructoare promitea darea în funcţiune a noii structuri la mijlocul acestei luni. După o vizită în cinci judeţe, Costel Ardelean a hotărât sa ia modelul cabanei din tabăra de pe Valea Brătcuţei şi să contruiască una la fel în Sălaj. "Am primit libertatea de a-mi alege un model de cabană şi am fost trimis să văd mai multe centre din cinci judeţe, niciuna din Bihor însă. La întoarcerea spre casă, am făcut o oprire pe Valea Brătcuţei şi când am văzut cabana ce se construieşte aici şi noul bloc alimentar m-am hotărât să preiau modelul", a declarat Costel Ardelean.
Controalele în tabere continuă
De aproape două săptămâni a fost constituit un grup de control care verifică taberele din Bihor în care sunt cazaţi copii. Până la acest moment, au fost verificate mai multe tabere private, iar pe parcursul controalelor au fost descoperite multe lacune în ceea ce priveşte condiţiile oferite. Au fost verificate, conform rerezentanţilor DJT Bihor, câteva tabere din Pădurea Neagră, Stâna de Vale, Budureasa şi Briheni. Coordonatoarea controalelor este Direcţia Sanitar Veterinară, care desfăşoară astfel de acţiuni de două săptămâni şi care se vor încheia în această săptămână. La verificarea unor tabere au fost constatate deficienţe mari. "A existat un caz în care erau cazaţi 39 de copii într-o singură încăpere sau într-un spaţiu foarte mic, iar pentru unele tabere autorităţile nu au o pârghie legală de verificare, ceea ce îngreunează mult munca de control", ne-a declarat Marius Chipurici, care este de părere că taberele administrate de stat deţin condiţii mult mai bune decât cele vizitate până la acest moment şi care sunt private. Acum a venit rândul taberelor de la Şuncuiuş, Valea Brătcuţei şi de la Remeţi să fie verificate, dar rezultatele oficiale ale controalelor vor fi făcute publice doar după încheierea acestora, care este prognozată pentru finele acestei săptămâni.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.