Ieşirea la pensie sau pensionarea din viaţă?
Boala eşecului datorat faptului că nu avem niciodată vârsta optimă este redată în forme prea simplu de recunoscut, cele de tip: ?Sunt prea bătrân (sau prea tânăr) ca să dau lovitura. Nu pot face ce vreau sau ce sunt capabil să fac din cauza handicapului de vârstă?. E realmente surprinzător cat de puţini oameni simt că au chiar vârsta potrivită. Şi e păcat. Această scuză închide uşa ocaziilor adevărate în faţa a mii de persoane. Ei cred că au o vârstă nepotrivită, dar nici măcar nu se mai obosesc să încerce.
Mulţi oameni au un declin rapid după ieşirea la pensie. Au impresia că viaţa lor activă este încheiată şi că şi-au terminat treaba. Nu mai au la ce să viseze, devin plictisiţi, inactivi şi adesea îşi pierd respectul de sine pentru că se simt în plus; nu mai sunt importanţi. Ei îşi creează o imagine personală de inutilitate, de lipsă de valoare, de ?persoană depăşită?.
Pe oameni nu pensionarea îi omoară ci retragerea din viaţa activă. Acel sentiment de inutilitate, de sfârşeală, o scădere a respectului de sine, a curajului şi a încrederii de sine pe care societatea actuală le încurajează. Trebuie să fim conştienţi de faptul că acestea sunt nişte concepte neştiinţifice. Acum 50 de ani psihologii credeau că puterile mentale ating apogeul la 25 de ani, de atunci începând declinul. Ultimele descoperiri au demonstrat că oamenii ating apogeul intelectual pe la 35 de ani menţinându-l la acelaşi nivel până la peste 70 de ani. Păreri greşite de genul ?calul bătrân nu merge în buiestru? continuă să existe, în ciuda faptului că s-a demonstrat ştiinţific că poţi să-ţi formezi noi aptitudini la fel de bine la 70 de ani ca şi la 17 ani.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.