Gunoaiele împânzesc şi Cimitirul Municipal
La doar câţiva metri de poarta principală a Cimitirului Municipal se află un cavou care, de-a lungul anilor, s-a transformat în loc de depozitare a gunoaielor.
Mormane de peturi, resturi de coroane şi jerbe funerare sunt aruncate mereu în construcţia situată în parcela cu numărul 17 a Cimitirului Rulikowsky. Clădirea, folosită în trecut ca şi cavou, a rămas acum în ruine, cu tencuiala căzută, fără acoperiş sau uşi, toate cărările din jur fiind împânzite cu gunoaie. Monumentul cu pricina prezintă şi un mare grad de pericol pentru cei care trec pe lângă el, acesta având subsolul unde îşi făceau somnul de veci morţii complet deschis, oricine putând foarte uşor să alunece şi să cadă în gol peste doi metri. "Am constatat problemele legate de salubrizare în incinta construcţiei respective şi vom dispune ridicarea deşeurilor din zonă. Conform regulamentului, sarcina ridicării gunoaielor din dreptul fiecărui loc de veci revine urmaşilor proprietarului, însă nu am reuşit să îi identificăm în acest caz", a afirmat Tibor Bimbo, directorul tehnic RAPAS. Bimbo a mai precizat că datoria fiecărui cetăţean este să ducă deşeurile la marginea aleilor, de unde angajaţii RER le ridică periodic, însă, astfel de cazuri ne arată lipsa educaţiei civice a orădenilor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.