Orădenii devin din ce în ce mai indiferenţi faţă de aspectul oraşului. Pe strada Vasile Alecsandri, pe aleea de lângă fabrica de confecţii "Oradinum", zac aruncate cutii mari de carton pline de peturi şi doze de băuturi răcoritoare.

Pentru ca peisajul să fie complet, gangul a mai fost "decorat" cu un pat vechi, aruncat probabil de un locatar din zonă. "Peisajul" de groapă de gunoi format atât de elegant în zonă poate trece neobservat din cauza trotuarului mai înalt ce înconjoară faţada fabricii şi a stratului de zăpadă depus peste deşeuri în ultimele zile. Odată ajuns în mica alee ce se desprinde din strada Alecsandri te marchează lipsa totală de interes pentru mediul înconjurător şi pentru aspectul oraşului nostru. Este evident după aspectul locului că nu e prima dată când cineva aruncă gunoaie aici; pe trotuar sunt împrăştiate peste tot pungi, afişe mai vechi şi haine abandonate, pe care, din păcate, nu le-a ridicat nimeni. Carmen Cherteş, şef birou presă în cadrul PMO, a declarat: "Primăria şi RER Ecologic Service vor organiza o acţiune de inspecţie în acea zonă şi vor fi ridicate gunoaiele, iar dacă vor fi identificate persoane care au aruncat deşeurile acestea vor fi sancţionate". Din nefericire, din ce în ce mai mulţi orădeni recurg la aruncarea deşeurilor în locuri nepermise, afectând aspectul oraşului şi poluând mediul înconjurător.