Poliţiştii de frontieră au destructurat, de la începutul anului, 12 grupări organizate de trafic de migranţi, în total fiind depistaţi 61 de traficanţi şi 376 migranţi. Membrii filierelor au recrutat şi transportat ilegal în ţări precum Spania sau Italia persoane din Moldova, Turcia sau chiar România, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 1.000 şi 5.000 euro, pe persoană. Dacă, în trecut, ţara noastră avea în principal un rol de ţară de tranzit pentru fluxurile migratorii provenite din statele est-europene şi orientale, în drumul lor spre statele occidentale, în prezent, România a devenit o ţară de destinaţie, având în vedere aderarea la Uniunea Europeană. Treptat, migraţia ilegală a devenit o afacere profitabilă pentru exponenţii lumii interlope interne şi internaţionale, care, dincolo de câştigurile materiale imediate, urmăresc şi crearea unor reţele de executanţi ai unor infracţiuni precum traficul de stupefiante, prostituţia, contrabanda, jafurile, tâlhăriile etc. Potrivit poliţiştilor de frontieră, în prezent, România are şase zone în care se manifestă fenomenul migraţiei ilegale, şi anume la fiecare frontieră cu statele vecine şi la Marea Neagră. Cea mai utilizată zonă în traficul de migranţi este cea de vest, la frontiera cu Ungaria. Majoritatea celor care intenţionează să treacă ilegal graniţa în ţara vecină sunt cetăţeni moldoveni, intraţi legal prin partea de est a României, dar şi cetăţeni români care încearcă să ajungă în statele din vestul Europei. De la începutul anului, la nivelul structurilor teritoriale de combatere a traficului de persoane din cadrul Poliţiei de Frontieră au fost depistate 121 de grupuri de migranţi, au fost identificaţi 61 de traficanţi şi 376 migranţi şi au fost reţinute 16 călăuze. Majoritatea reţelelor folosesc cărţi de identitate româneşti falsificate sau aparţinând altor persoane, dar au fost întâlnite şi cazuri în care migranţii au încercat să treacă frontiera verde. După intrarea legală în România, migranţii sunt preluaţi de membrii reţelelor de trafic, cazaţi câteva zile în diferite locuri din estul ţării, iar apoi sunt transportaţi în oraşe din vest, Cluj-Napoca, Oradea sau Timişoara. De aici, sunt urcaţi în diverse mijloace de transport, urmând ca la frontieră fie să se ascundă în autoturisme, fie să prezinte la control documente false. Poliţiştii de frontieră bihoreni depistează, frecvent, în special cetăţeni moldoveni, care încearcă să iasă din ţară, utilizând cărţi de identitate româneşti falsificate. Ultima reţea de trafic anihilată de oamenii legii din judeţul nostru a fost un grup condus de trei moldoveni, care se ocupau de racolarea "clienţilor". Contra unor sume de 3.000 de euro pe persoană, migranţii erau transportaţi din Republica Moldova până în România, Bacău sau Bucureşti, de unde erau preluaţi de alţi membri ai reţelei, care aveau rolul de a organiza transportul migranţilor până la Arad sau Oradea. Aici erau preluaţi şi cazaţi, iar prin diferiţi intermediari obţineau cărţile de identitate româneşti false.