Filarmonica de Stat Oradea a fost, vineri seara, arhiplină, cu prilejul galei de binefacere organizată de Asociația SOS Autism Bihor, un eveniment de suflet care s-a bucurat de succes.

Sala de concerte „Enescu-Bartok” a Filarmonicii orădene a fost arhiplină, la eveniment fiind prezenți spectatori de toate vârstele, un public minunat care a înțeles ce înseamnă să fii un adevărat membru al cetății. Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului a fost vestită de artiști, în cadrul unui emoționant program de colinde și cântece de Crăciun. Invitata specială a serii a fost cunoscuta interpretă de muzică populară Veta Biriș, care a oferit și două bisuri. Domnia sa a fost acompaniată la clape de Nicu Moldovan, de la Ansamblul Artistic Profesionist „Crișana”,  la saxofon, de Cătălin Jurca, colaborator al Ansamblului „Crișana”, iar la vioară, de prof. Petre Șinca, de la Școala de Arte „Francisc Hubic”. Totul a decurs perfect, într-o atmosferă elegantă și distinsă. Alături de Veta Biriș, au mai urcat pe scenă: Dana Ionela Jurjuț, Teodora Felicia Șandru, Alexandru Mihai Cartiș și corul de copiii al Liceului Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu”, dirijor, prof. Nicoleta Emilia Țâmpu. Prezentatorul spectacolului a fost regizorul Horia Balint.

Printre cei prezenți la eveniment, s-au numărat: PS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, Eugen Ivuț, secretar episcopal, și Arina Moș, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea.

„Ca de fiecare dată, în organizarea spectacolului, au fost implicate Simona Zlibuț, Alexandrina Bazguța, Alina Florina Gherghel și Cristina Berdea, dar și toate celelalte mămici care participă la atelierul mămicilor din cadrul Asociației SOS Autism Bihor. Le mulțumim, din suflet, pentru efortul depus! Mulțumim, de asemenea, celor ce au fost alături de noi, cumpărând un bilet la seara caritabilă. Totodată, mulțumim sponsorilor care au sprijinit evenimentul, precum și lui Călin Dobai și Ciprian Pantea  pentru fotografii!”, au transmis organizatorii evenimentului.