Peste 290 de vitezomani sancţionaţi În intervalul 13 - 15 aprilie, poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat pe şoselele din municipiul Oradea şi de pe raza judeţului Bihor pentru a preveni şi combate abaterile grave de la regimul circulaţiei. Astfel, au fost aplicate 510 sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute în vederea suspendării 19 permise de conducere. Peste 50% - 295 - din sancţiunile aplicate la sfârşit de săptămână au fost pentru depăşirea limitelor legale de viteză, patru conducători auto au fost sancţionaţi pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, doi pentru conducere sub influenţa alcoolului, 39 de participanţi la trafic, pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 18 pietoni, pentru nerespectarea regulilor privind traversarea părţii carosabile, fiind aplicate 152 de sancţiuni pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 47.659lei. A căzut sub tractor Vineri, 13 aprilie, în jurul orei 13.45, în afara localităţii Şumugiu, judeţul Bihor, B.F., de 63 de ani, din localitatea bihoreană Sânmartin, conducea un tractor înmatriculat în judeţul Bihor. În cabina tractorului se afla şi nepotul său, un minor orădean în vârstă de şase ani. Înainte de a pătrunde pe drumul judeţean 795/A, minorul a observat un autoturism condus de un cunoscut apropiindu-se, a încercat să coboare din tractor în timpul mersului, a căzut sub roata stânga spate, suferind leziuni care au condus la deces. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Rutier sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă. Biciclişti acroşaţi Pe strada Primăriei din municipiul Oradea, S.I., de 69 de ani, din Oradea, în timp ce circula pe bicicletă, din cauza neatenţiei, a virat stânga pe lângă un autoturism oprit şi a intrat în coliziune cu un tramvai condus regulamentar de orădeanul L.N., de 40 de ani. În urma impactului, biciclistul a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital. Un alt accident s-a produs în Piaţa Unirii din municipiul Oradea, când P.G., de 35 de ani, în timp ce conducea un autobuz marca Mercedes, în momentul în care a efectuat un viraj la dreapta a acroşat uşor un biciclist. În momentul acroşajului, R.C., de 37 de ani, din municipiul Satu Mare, circula pe bicicletă în aceeaşi direcţie de mers. A intrat în copac Sâmbătă, pe DN1, în afara localităţii Topa de Criş, Ş.R., de 37 de ani, din localitatea bihoreană Vadu Crişului, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor în direcţia Oradea - Cluj Napoca, la ieşire dintr-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcţiei. Astfel, autoturismul a părăsit carosabilul, intrând în coliziune cu un copac. În urma evenimentului rutier atât conducătorul auto, cât şi pasagerul său, P.D., de 44 de ani, din Tileagd, au suferit leziuni uşoare.