Neatenţie la volan Marţi, pe raza localităţii Almaşu Mare, s-a produs un accident, cauzat de neatenţia conducătorului unei autospeciale. Astfel, în jurul orei 16.00, G.L., de 22 ani, aflat la volanul unei autospeciale Mercedes, a executat o manevră de mers înapoi fără a se asigura. Din cauza neatenţiei, conducătorul auto nu l-a observat pe H.G., care se deplasa în acelaşi sens pe partea carosabilă, accidentându-l. În urma impactului, H.G. a necesitat îngrijiri medicale şi a fost internat în spital. Pietoni indisciplinaţi În aceeaşi zi, pe strada Nicolae Iorga, din Oradea, neatenţia a făcut încă două victime. De această dată, este vorba de două tinere, Ţ. A., de 19 ani, şi H.A.L., de 18 ani, care s-au angajat în traversarea străzii printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure, fiind accidentate de B.F.O., de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen Passat. Din fericire, cele două au scăpat doar cu răni uşoare şi cu sperietură zdravănă. Indisciplina în trafic, sancţionată de poliţiştii bihoreni Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene pentru sporirea climatului de siguranţă rutieră, respectiv pentru prevenirea accidentelor şi tragerea la răspundere a participanţilor la trafic indisciplinaţi. În urma controalelor, au fost aplicate 217 sancţiuni contravenţionale, au fost constatate două infracţiuni şi au fost reţinute în vederea suspendării şase permise de conducere. Au fost aplicate 61 de sancţiuni pentru depăşirea limitelor legale de viteză, iar trei conducători auto au fost sancţionaţi pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare. Pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, au fost aplicate 20 de sancţiuni, iar 19 pietoni au fost amendaţi pentru nerespectarea regulilor privind traversarea părţii carosabile, 114 sancţiuni fiind aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor este de 17.703 lei.