Flash rutier
Pietoni şi şoferi sancţionaţi
Poliţiştii Serviciului Rutier au aplicat, miercuri, 309 sancţiuni contravenţionale, au reţinut în vederea suspendării 17 permise de conducere şi au soluţionat 26 de tamponări. 86 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 16 pietoni au fost sancţionaţi pentru nerespectarea regulilor privind traversarea părţii carosabile, 33 de participanţi la trafic - pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, doi conducători auto - pentru conducere sub influenţa alcoolului, fiind aplicate 172 de sancţiuni pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Pe DN19, a fost depistat în trafic orădeanul Z.L., de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având o concentraţie alcoolică de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Valoarea sancţiunilor aplicate este 40.683 lei.
Coliziune cu un copac
Pe DN 79 , în afara localităţii bihorene Gepiu, B.M., de 33 de ani, din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, în timp ce conducea în direcţia Arad - Oradea un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Italia, din cauza stării accentuate de oboseală sau pe fondul unor posibile afecţiuni medicale, a pierdut controlul asupra direcţiei. Autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac de pe partea stângă a direcţiei de mers. În urma impactului, conducătorul auto a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat de urgenţă la spital.
Acroşaj în Tăşad
Miercuri, în localitatea Tăşad, S.G., de 57 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea în direcţia Beiuş - Oradea o autoutilitară marca Dacia 1302, înmatriculată în judeţul Bihor, a acroşat un pieton. În momentul acroşajului, victima, localnica G.S., de 20 de ani, se angajase în traversarea părţii carosabile prin loc nemarcat şi fără să se asigure.
Tot miercuri, în localitatea Fegernic, J.A.R., de 23 de ani, din Nojorid, în timp ce conducea în direcţia Oradea - Marghita un autoturism marca Daewoo Matiz, înmatriculat în judeţul Cluj, a intrat în coliziune din spate cu o căruţă condusă de M.N., de 64 de ani, din localitatea bihoreană Sarcău. Din fericire, leziunile suferite în urma evenimentului rutier de conducătorul căruţei nu au fost grave.
Motociclist accidentat
La intersecţia străzilor Moldovei cu Bârsei din municipiul Oradea, M.A., de 18 ani, din Oradea, în timp ce conducea o motocicletă marca Honda, înmatriculată în judeţul Bihor, nu a respectat semnificaţia indicatorului "Oprire". În momentul în care a pătruns în intersecţie, a fost acroşat de un autoturism marca Skoda Octavia, înmatriculat în Slovacia, condus regulamentar de M.M.M., de 25 de ani, din localitatea Aleşd. În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.