Firmele de construcţii, "campioane" la încălcarea legislaţiei muncii
În condiţiile în care, de la lună la lună, numărul controalelor efectuate de angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor este în creştere, angajatorii continuă să sfideze prevederile legale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Unul dintre domeniile în care, în mod constant, angajatorii încalcă dispoziţiile din domeniul muncii este cel al construcţiilor.
Cu toate că, lunar, firmele de construcţii sunt supuse verificărilor inspectorilor ITM, de fiecare dată aceştia descoperă noi şi noi nereguli. Ultima campanie de verificare a activităţii desfăşurate în domeniul construcţiilor a scos la iveală faptul că, din 43 de angajatori, 22 nu au respectat dispoziţiile legale pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă. Printre cele 76 de deficienţe constatate se numără neefectuarea vizitelor medicale periodice, neconsemnarea menţiunii "apt pentru lucru la înălţime", consemnarea necorespunzătoare a instructajului de protecţie a muncii, precum şi neutilizarea echipamentului individual de protecţia muncii din dotare. Celor 22 de angajatori la care au fost descoperite nereguli le-au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora ridicându-se la 24.000 RON. Nici pe linia relaţiilor de muncă, angajatorii nu stăteau mai bine. Cinci dintre aceştia au fost sancţionaţi pentru muncă fără forme legale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 24.000 RON. Pe parcursul controalelor au fost constatate 53 de deficienţe, printre care neîntocmirea pontajelor de către angajatori, neînfiinţarea registrului general de evidenţă a salariaţilor, precum şi nerespectarea duratei timpului de lucru. De asemenea, pe parcursul controalelor a fost identificat şi un minor care era obligat să presteze ore suplimentare, contrar Codului muncii, care interzice acest lucru. Împotriva angajatorului urmează să se formuleze un denunţ penal. Pe lângă verificările din domeniul construcţiilor, alţi 159 de angajatori au fost controlaţi pe linie de relaţii de muncă, acestora aplicându-li-se amenzi în valoare de 130.000 RON. În ce priveşte amenzile aplicate pentru nerespectarea prevederilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, acestea s-au ridicat la 57.000 RON.
În luna precedentă, în Bihor, s-a înregistrat un singur accident mortal, iar pe parcursul întregului an, şapte accidente mortale şi 52 accidente soldate cu incapacitate temporară de muncă. Un alt lucru destul de îngrijorător este faptul că, în luna precedentă, numărul contractelor individuale de muncă înregistrate a fost mai mic decât cel al dispoziţiilor de desfacere a contractelor de muncă. Astfel, în cursul lunii septembrie au fost încheiate 5.442 de contracte, în timp ce numărul dispoziţiilor de desfacere a contractelor de muncă a fost de 6.377.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.