Finiş: Primăria cere fonduri pentru poduri şi îndiguiri
Ioan Man, primarul comunei Finiş, a întrunit, la mijlocul acestei luni, Comitetul pentru situaţii de urgenţă, pentru a verifica starea podurilor şi podeţelor de pe Valea Finişului. În urma inspecţiei, s-a constatat că patru dintre acestea necesită reparaţii urgente: Podul Antonii, Podul Luncii şi cele de la Valea Gajii şi de la Iermat.
Totodată, primarul Man a precizat că, pe Valea Finişului, la Moara lui Piporuş, trebuie executate, rapid, lucrări de îndiguire pe o lungime de 150 de metri, altfel existând riscul ca peste trei sute de gospodării de pe malul drept al Văii Finişului să fie măturate de viituri. Interlocutorul nostru a mai declarat că a trimis Prefecturii judeţului Bihor o adresă şi procesul verbal cu constatările Comitetului pentru situaţii de urgenţă al comunei Finiş şi că speră că va primi fondurile atât de necesare pentru reparaţiile la poduri şi pentru îndiguiri.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.