Începând din ianuarie 2007, beneficiază de alocaţia familială complementară familiile formate din soţ, soţie şi copiii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc împreună şi care urmează o formă de învăţământ, precum şi familiile în care veniturile nete lunare realizate pe membru de familie sunt de până la 176 RON/lună. 523 dosare "moştenite" din 2006 Persoanele menţionate trebuie să fie cetăţeni români şi să locuiască în România. "Cuantumul alocaţiei este de 36 RON pentru familiile cu un copil, de 42 RON - pentru cele cu doi copii, 47 RON - pentru familiile cu trei copii, 52 RON - pentru cu cele patru sau mai mulţi copii, iar pentru familiile care beneficiază de ajutor social, cuantumul alocaţiei este de 45, 53, 59, respectiv 65 RON. De menţionat faptul că, în perioada 01.01.2004 - 31.12.2006, au fost aprobate 1575 de dosare depuse de orădeni pentru obţinerea alocaţiei familiale, dintre acestea 523 fiind încă în plată la finalul anului trecut", a precizat Ionel Vila, director executiv ASCO. Actele necesare pentru obţinerea alocaţiei familiale complementare sunt: cerere tip (ASCO), copie după livretul de familie, copie după cartea de identitate pentru toţi membrii familiei, copie după certificatul de naştere a copilului, adeverinţă de venit net pentru persoanele încadrate în muncă (inclusiv bonuri de masă) sau, după caz, cupon pensie, cupon şomaj, cupon DGASPC Bihor, cupon alocaţie de stat, alocaţie de plasament, certificate de încadrare într-un grad de handicap, adeverinţă şcolară pentru copii, în care să se specifice: clasa, dacă repetă clasa, dacă beneficiază sau nu de bursă şi cuantumul bursei, adeverinţă ajutor social pentru beneficiarii Legii 416/2001, declaraţie pe propria răspundere cu privire la componenţa familiei, veniturile realizate, alte bunuri mobile sau imobile aducătoare de venit (ASCO), hotărâre de plasament, tutore. Alocaţia de susţinere monoparentală De alocaţia de susţinere monoparentală beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2007, familiile formate dintr-o persoană singură (necăsătorită, văduvă, divorţată, cu celălalt membru de familie declarat dispărut sau arestat preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile) şi copii în vârstă de până la 18 ani aflaţi în întreţinere şi care locuiesc împreună cu aceasta, cu condiţia frecventării unei forme de învăţământ, precum şi familiile care realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 176 RON/lună. Persoanele menţionate trebuie să fie cetăţeni români şi să locuiască în România. "Cuantumul acestei alocaţii este de 52 RON pentru familia cu un copil, de 62 de RON pentru familia cu doi copii, 70 RON pentru familia cu trei copii şi 79 RON pentru familia cu patru sau mai mulţi copii. De precizat că în perioada 01.01.2004. - 31.12.2006 au fost aprobate 1229 de dosare de alocaţie de susţinere monoparentală, 576 dintre acestea fiind încă în plată la finele anului trecut", a precizat Ionel Vila, director executiv ASCO. De precizat faptul că solicitanţii alocaţiei de susţinere monoparentală, în cazul în care optează să beneficieze de această alocaţie, vor prezenta actele menţionate la alocaţia familială complementară la sediul ASCO, fiind necesare, de asemenea, şi următoarele acte: copie după sentinţa de divorţ, respectiv după certificatul de deces.