Ca urmare a demersurilor făcute de studenţii de la Universitatea Oradea, aceştia, împreună cu ceilalţi tineri care studiază în unităţile de învăţământ superior din municipiu, pot beneficia de o reducere de 50% pe transportul local, aprobată în primăvara acestui an de Consiliul Local Oradea.

Pentru a beneficia de această gratuitate, studenţii sunt nevoiţi să se prezinte la chioşcurile OTL cu o copie după buletin şi una după prima pagină din carnetul de student, cu viza la zi pentru acest an universitar. Facilitatea este asigurată tuturor studenţilor şi masteranzilor care urmează cursurile la zi, indiferent dacă sunt la forma de învăţământ cu taxă sau sunt bugetaţi. "Gratuitatea de 50% se acordă pentru toţi studenţii care învaţă la una dintre universităţile din municipiu, nu doar pentru cei de la Universitatea din Oradea", a precizat Adrian Dume, preşedintele studenţilor din Senatul Universităţii Oradea. "Pentru studenţii care urmează cursurile Universităţii din Oradea, se mai poate obţine o reducere de 50%, prin bani proveniţi de la MECT", a mai adăugat Dume. Pentru facilitatea de transport oferită de minister, tinerii trebuie să înainteze o cerere şi să completeze un formular tip care se găseşte la secretariatele facultăţilor, după care pot beneficia de reducerea respectivă în funcţie de banii alocaţi. Prioritate pentru obţinerea acestei înlesniri o au, însă, cei de la forma de învăţământ fără taxă şi cazurile sociale. "În câteva zile se va hotărî cuantumul sumei disponibile pentru anul universitar în curs", a mai precizat preşedintele studenţilor din Oradea.