Fundaţia Ruhama a organizat, zilele trecute, la sediul Centrului Educaţional pentru Romi din cadrul Universităţii Oradea, o întâlnire cu reprezentanţii câtorva organizaţii neguvernamentale active din Bihor, care au ca obiect de activitate educaţia copiilor romi. Scopul întâlnirii a fost dezvoltarea unei reţele active de colaborare între ONG-urile din judeţul Bihor în ceea ce priveşte educaţia copiilor romi. În cadrul întâlnirii au fost prezentate activităţile pe care fiecare organizaţie le desfăşoară, fiind identificate soluţii la problemele cu care se confruntă copiii romi în domeniul educaţiei. Totodată, au fost însuşite şi modalităţi de influenţare a instituţiilor competente pentru a iniţia servicii cu scopul creşterii participării şcolare, prevenirii abandonului şcolar şi creşterii performanţelor şcolare a copiilor romi. La întâlnire au participat reprezentanţi din cadrul mai multor organizaţii dintre care amintim: Fundaţia "Viaţa Nouă pentru Copii", Asociaţia "Caleb", Asociaţia "Smiles", Fundaţia "Ciore Roma", Fundaţia "Speranţa Familiei", Fundaţia "People to People", Fundaţia "Copiii Făgăduinţei" etc. De menţionat că activitatea a fost iniţiată în cadrul proiectului "Dezvoltarea şi promovarea de programe educaţionale incluzive şi sustenabile pentru copiii romi prin eforturi comunitare integrate, prin înfiinţarea Centrului Educaţional pentru Romi din Bihor", proiect implementat de Fundaţia Ruhama, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Bihor, Instituţia Prefectului - judeţul Bihor şi Universitatea din Oradea şi finanţat de Roma Education Fund.