Cine trece pragul Căminului Social de Cazare Temporară ASCO numărul 1, pe strada Octavian Goga nr. 4, unde sunt cazate peste 150 de persoane aflate în dificultate, poate rămâne plăcut surprins de curăţenia şi ordinea aflată aici. Nimeni nu intră cum vrea în cămin. Persoanele străine sunt legitimate. Însă, dincolo de aceste aprecieri, dintre ziduri răzbate durerea chiriaşilor aflaţi în găzduire temporară? Sunt şi familii cu copii, compuse din câte cinci, şase persoane, care locuiesc pe suprafaţă locuibilă de vreo 17 m.p., cu toaletă şi spălătorie comune. La camera nr. 7, în aceleaşi condiţii, este cazată doamna Bauer Zoia, cu patru copii. Întrebaţi de ce nu au depus cereri la ASCO, măcar pentru câte o garsonieră, răspunsul a fost scurt: nu au bani pentru actele notariale. "Am terminat o şcoală ajutătoare şi sunt croitor de meserie. Când am împlinit 18 ani, la terminarea şcolii, pe mulţi ne-au dat afară, fiind îndrumaţi să ne ducem unde vedem cu ochii, să ne descurcăm cum ştim. Aici dormim, ziua mergem prin pieţe, unde ajutăm la curăţenie şi măcar primim ceva de mâncare. Cine are nevoie de noi să ne angajeze, dacă nu avem pile?", întreabă cu lacrimi în ochi Alex, un tânăr trecut de vârsta majoratului. La cămin, chiria trebuie plătită chiar dacă 58.000 lei nu e o sumă prea mare. Acesteia i se adaugă lumina, apa rece, gazul, toate cheltuielile ridicându-se la peste 250.000 lei pe lună pe persoană. Cine este restant, este dat afară, să meargă la azilul de noapte. Aceşti oameni merită cu siguranţă o soartă mai bună şi chiar ar putea avea altă viaţă, dacă cineva s-ar gândi că ei au nevoie de un acoperiş propriu, nu de cămin sau azil. De altfel, în Oradea, pe strada Războieni, aproape de Gara de Vest, există un bloc cu trei nivele, cu peste 100 de camere, fost cămin de nefamilişti. Acesta se distruge văzând cu ochii. Pe str. Atelierelor, 60 de garsoniere se oferă spre vânzare pe bani grei. Însă, durerea dintre zidurile căminului ASCO nu o aude nimeni...