Dura lex, sed lex - Divorţul în noul Cod civil (I)
Ca urmare a iminentei intrări în vigoare a noului Cod civil (1 octombrie 2011), prin această rubrică ne propunem să venim în ajutorul justiţiabilului şi să evidenţiem care vor fi modificările legislative în cadrul unor instituţii de drept frecvent uzitate. Pentru început, ne-am propus să abordăm o discuţie comparativă a instituţiei divorţului şi a efectelor acesteia asupra raporturilor patrimoniale ale soţilor, pentru că există probabilitatea ca prima acţiune înregistrată pe rolul unei instanţe din România, după intrarea în vigoare a Noului Cod civil, să fie chiar o acţiune de divorţ.
În legislaţia actuală formele divorţului sunt, după cum le evidenţiază legiuitorul în cadrul art. 37 alin. 2 din Codul familiei, divorţul pronunţat pe baza acordului soţilor, divorţul pronunţat în ipoteza existenţei unei culpe, divorţul pronunţat la iniţiativa aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. În ceea ce priveşte prima formă a divorţului, obiectul prezentului articol, pentru ca instanţa de judecată să admită o cerere de divorţ pe baza acordului celor doi soţi sunt necesare îndeplinirea câtorva condiţii. Astfel, instanţa de judecată trebuie să verifice dacă există consimţământul liber şi neviciat al ambilor soţi şi dacă vreunul dintre soţi nu este pus sub interdicţie. De remarcat faptul că anterior intrării în vigoarea a Legii nr. 202/2010, denumită şi „Legea micii reforme", pentru a se putea admite o astfel de cerere de divorţ, era necesar ca durata căsătoriei dintre cei doi soţi să fi fost de cel puţin 1 an, iar din căsătoria celor doi soţi să nu fi rezultat vreun copil minor. Totuşi, în măsura în care suntem în prezenţa acordului soţilor privind desfacerea căsătoriei şi nu există copii minori, divorţul poate să fie constatat şi de către ofiţerul de stare civilă sau de către notarul public de la locul unde s-a încheiat căsătoria sau al ultimei locuinţe comune a soţilor. În viitorul Cod civil, în art. 373, pe lângă cele trei forme actuale ale divorţului, se înserează o nouă formă a divorţului, mai precis divorţul pronunţat la cererea unuia dintre soţi, după ce, în prealabil, a avut loc o separaţie în fapt de cel puţin 2 ani. În ceea ce priveşte posibilitatea de desfacere a căsătoriei pe cale administrativă, adică de către ofiţerul de stare civilă sau de către notarul public, Noul Cod civil menţine procedura administrativă, cu unele modificări, în sensul că extinde aplicarea divorţului administrativ şi la acele căsătorii unde există copii minori rezultaţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi. Dar în această ultimă ipoteză, divorţul pe bază de acord se poate constata numai de către notarul public de la locul căsătoriei ori de la ultima locuinţă comună a soţilor şi numai în măsura în care acordul exprimat de către soţi, în ceea ce priveşte desfacerea divorţului, se extinde asupra tuturor aspectelor adiacente unui proces de divorţ.
Av. Curpaş Florian Cristian
Piata 1 Decembrie nr. 5, ap. 7, Oradea
e-mail av.Curpas.Florian@gmail.com
0746/042741



Comentarii
Nu există nici un comentariu.