Drepturile de autor, în vizorul poliţiştilor
În cursul acestei luni, ofiţeri ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor au acţionat în Beiuş şi Ştei pentru protejarea intereselor legale ale titularilor drepturilor de proprietate intelectuală.
În 14 iunie a fost identificat F.N., administrator al unui club de internet din Ştei, care închiria clienţilor programe pentru calculator stocate pe şase sisteme de calcul, fără a deţine licenţe de la titularii drepturilor de autor. Oamenii legii au ridicat şase hard-discuri care vor fi supuse unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialişti ai Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în vederea identificării titlurilor operelor piratate aflate pe suporturile magnetice şi a titularilor drepturilor de autor prejudiciaţi. Faţă de F.N. se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor privind drepturile de autor şi drepturile conexe.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.