Drept la replică
Ca urmare a articolului "Au jonglat cu ajutorul social de la stat", publicat în ediţia Crişanei de joi, 21 iulie, Silvia Bogdan şi Emilia Fotache, în calitate de funcţionari publici în cadrul AJOFM Bihor, punctul de lucru Beiuş, au ţinut să facă anumite precizări prin intermediul unui comunicat transmis la redacţie.
„Numita Adriana Bochiş nu a ridicat adeverinţe de la AJOFM Beiuş pentru persoanele care solicitau acordarea ajutorului social, prevăzut de Legea 416/2001. Aceste adeverinţe, ca de altfel toate actele emise, se eliberează doar titularului, şi nu altor persoane, indiferent de calitatea acestora sau de relaţia dintre acestea.
Nu exista nicio înţelegere de niciun fel pentru eliberarea acestor adeverinţe, întrucât AJOFM Bihor eliberează aceste adeverinţe cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în prezenţa solicitantului.
Aşadar, cele apărute în articolul menţionat sunt afirmaţii nefondate şi fără nicio urmă de adevăr", se precizează în comunicat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.