Echipajele Ambulanţei au fost solicitate să intervină în aceste zile la un număr crescut de tentative de suicid, o parte dintre acestea reuşite. Un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Oradea, şi-a pus capăt zilelor spânzurându-se cu un cablu de fixare a unui leagăn de copii. Omul a fost găsit miercuri dimineaţa de un vecin, în faţa blocului unde îşi avea domiciliul, pe strada Traian Vuia din Oradea. În aceeaşi zi, un alt bihorean, în vârstă de 43 de ani, din Aştileu, şi-a pus capăt vieţii, fiind găsit găsit după aproximativ şapte ore de la deces, spânzurat la domiciliu. Tot miercuri, la orele prânzului, o femeie în vârstă de 81 de ani a fost găsită de familie, decedată pe wc, cauza morţii urmând să o stabilească medicii legişti. Echipajele Ambulanţei au intervenit de urgenţă pentru a acorda primul ajutor celor trei bihoreni, însă nu au mai putut face nimic pentru a le salva viaţa.