Deţinuţii, implicaţi în activităţi dedicate Sărbătorilor
Sărbătoarea Naşterii Domnului este întâmpinată, an după an, ca o realitate vie şi o experienţă personală. Această sărbătoare este celebrată şi la Penitenciarul Oradea, printr-o serie de manifestări specifice, menite să umple de spiritualitate aşezământul orădean.
Spiritul Sărbătorilor de Iarnă se resimte şi în cadrul Penitenciarului Oradea, astfel, în această perioadă de mare încărcătură afectivă, se organizează o serie de activităţi artistice şi religioase, pentru a aduce o rază de bucurie şi căldură în sufletele persoanelor private de libertate. Cum era de aşteptat, principalii protagonişti ai acestor manifestări sunt chiar persoanele private de libertate, care vor susţine mai multe momente artistice pentru colegii lor, vor împodobi brazii cu elemente decorative specifice create de persoanele private de libertate şi vor participa la diferite concursuri tematice. Luna decembrie a fost dedicată desfăşurării acestor manifestări specifice Sărbătorii Naşterii Domnului şi cuprinde programe tematice şi oficializarea de slujbe religioase specifice acestei perioade. Tot în această perioadă, se organizează o întâlnire între persoanele private de libertate şi copiii acestora, aflaţi în centrele de plasament. În zilele de 25 decembrie, 31 decembrie şi 1 ianuarie, toate categoriile de persoane private de libertate vor beneficia de un meniu festiv. „Sperăm că activităţile specifice, care se vor derula în această perioadă, vor avea efectul reducerii diferenţelor dintre viaţa de detenţie şi lumea exterioară şi vor imprima în rândul persoanelor private de libertate bucuria şi atmosfera caldă a sărbătorilor", ne-a declarat subcomisarul Adrian Bungău, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea. Cu această ocazie, ieri, la sediul Penitenciarului Oradea, a avut loc o expoziţie cu lucrări specifice Crăciunului. Expoziţia a făcut parte din seria de manifestări organizate cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă şi a cuprins în jur de 50 de lucrări, realizate în ultimele trei luni de persoanele private de libertate.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.