Ieri, la sediul Direcţiei Apelor Crişuri Oradea, s-a consumat o nouă întâlnire referitoare la proiectul de amenajare a Crişului Repede pe tronsonul Pod Dacia -Pod Centru. Mâine în cadrul aceleiaşi instituţii, începând cu ora 12.00, se va desfăşura o nouă dezbatere la care vor fi prezenţi proiectanţii, titularii şi beneficiarii proiectului, precum şi reprezentanţi ai Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca. Întâlnirea de ieri a debutat cu prezentarea situaţiei în care se găsesc malurile Crişului Repede pe tronsonul Pod Dacia-pod Centru. "Ştiu că, zilele trecute, angajaţii Repcon -ului au dat peste un copac de pe malul Crişului când au intrat cu utilajele. A fost un eveniment nefericit. Oricum, deocamdată, pe tronsonul Pod Dacia-Pod Centru, nu se lucrează în momentul de faţă. Aşteptăm decizia Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca pentru a vedea dacă acordul de mediu pentru acest proiect se anulează sau nu", a precizat Ioan Oprean, director Direcţia Apelor Crişuri. Totodată, a fost prezentat răspunsul constructorului SC Repcon SA Oradea cu privire la tăierea ilegală a arborelui de pe malul Crişului Repede. "Tăierea s-a produs fortuit, arborele fiind doborât de un buldozer la intrarea în frontul de lucru din cauza unor defecţiuni la sistemul de frânare. Salcia în cauză a fost marcată pentru tăiere de reprezentanţii Direcţiei Silvice Oradea", se arată într-un comunicat trimis Direcţiei Apelor Crişuri Oradea de către constructorul SC Repcon SA Oradea. De asemenea, în urma unui control efectuat de reprezentanţii Direcţiei Apelor Crişuri la amplasamentul proiectului "Amenajare râu Crişul Repede - Pod Centru - Pod Dacia" s-a constatat faptul că firma constructoare a încălcat prevederile Acordului de mediu nr. 6 din 02.07. 2007 întrucât a tăiat un arbore nerespectând condiţiile impuse. "În acordul de mediu eliberat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca scrie foarte concis la capitolul privind măsurile de diminuare a impactului în perioada de execuţie că operaţiile de defrişare vor fi efectuate numai în lunile de toamnă-iarnă (octombrie-februarie) cu aprobările legale necesare, urmând ca toate defrişările să se facă în prezenţa instituţiilor implicate în derularea proiectului. Totodată, nerespectarea prevederilor acordului de mediu atrage după sine suspendarea sau anularea acestuia", a mai spus Ioan Oprean, director al Direcţiei Ape Crişuri Oradea. De menţionat faptul că, în zilele în curs, reprezentanţi ai Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca vor studia toate aspectele legate de încălcarea acordului de mediu urmând să se pronunţe asupra acestui aspect.