Demisia se poate încheia cu judecată!
Din ce în ce mai mulţi orădeni se declară nemulţumiţi de condiţiile de muncă care le sunt oferite. De exemplu, I.D. a ajuns să se judece cu angajatorul său, pentru că a refuzat să mai lucreze, pe motiv că nu i-au fost respectate drepturile de muncă.
Cetăţeanul în cauză a fost angajat al firmei Spartan Security în perioada 22 noiembrie - 20 decembrie 2007, timp în care a lucrat ca paznic de obiectiv. "Nu mi-au fost respectate drepturile impuse de lege şi în momentul în care am refuzat să îmi continui lucrul am fost acţionat în instanţă", a declarat cetăţeanul în cauză, susţinând că i-a fost plătit salariul minim de 440 de lei pentru 160 de ore lucrate pe lună, în condiţiile în care el lucrase 240 de ore în luna respectivă, volum de muncă pentru care ar fi trebuit să fie plătit la un alt nivel. "Când am constatat aceste nereguli, am încercat să întrerup contractul pe cale amiabilă, prezentându-mi demisia superiorilor mei. Aceştia mi-au refuzat cererea, pe motiv că nu am preaviz, deşi ei, la rândul lor, nu şi-au respectat clauzele contractuale care i-ar fi obligat la plata corespunzătoare muncii prestate", ne-a relatat cititorul nostru. Consultat în această problemă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor informează că poate asigura sprijin persoanelor aflate în astfel de situaţii. "Dorim să anunţăm pe această cale că oricine întâmpină probleme la locul de muncă va primi asistenţă din partea noastră, însă legile în vigoare trebuie, bineînţeles, respectate. În momentul în care dosarul a fost înaintat în judecată, instituţia noastră nu mai poate face nimic, decât dacă se aduc elemente noi, care ar schimba cursul investigaţiei", ne-a declarat Loredana Şuta, purtătorul de cuvânt al ITM Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.